Lucrările de peste 8 milioane de lei de la Școala „Avram Iancu", aproape de final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scoala Avram Iancu din Oradea
Scoala Avram Iancu din Oradea

Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii cu clasele I-VIII „Avram Iancu" a ajuns în faza finală a implementării. În transformarea școlii într-un centru de studiu modern și adaptat nevoilor tuturor categoriilor de elevi se investesc peste 8 milioane de lei, finanțare europeană.

Lucrările de reabilitare, extindere şi modernizare de la această unitate educaţională se află pe ultima sută de metri. Primul corp de clădire, Corpul C este 99% terminat, lipsindu-i doar tuşele finale (ultimul strat de vopsitorie) şi dotările, iar Corpul B este în lucru, starea execuţiei fiind şi în acest caz avansată. Finalizarea lucrărilor va avea loc în luna aprilie a anului viitor. Proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotări la școala cu clasele I-VIII „Avram Iancu", Corp B şi Corp C, Oradea" a fost semnat de la începutul lunii mai a acestui an, valoarea sa totală depășind opt milioane de lei. „În urma investiţiei, spaţiul de învăţământ se va transforma într-un imobil modern, cu posibilităţi crescute de predare, mobilat și dotat conform cerinţelor educaţionale europene, a normelor sanitare, a normelor europene referitoare la persoanele cu dizabilităţi, precum şi a normativelor de protecţie antiseismică", a spus Dumitru Sim, coordonator comunicare în cadrul departamentului  responsabil cu atragerea finanțărilor europene, din cadrul Primăriei Oradea.

Pentru performanță

În corpurile B şi C din clădire vor fi reintroduse funcțiuni noi, cu scopul creşterii performanţelor şcolii (construirea a două cabinete la mansardă, unul de prelegeri pe teme şcolare şi a unui cabinet de informare şi instruire, construirea a două magazii materiale didactice, sală multifuncţională, cabinet de consiliere pshihologică, cabinet ARACIP, cabinet de logopedie, cabinet de informare şi instruire şcolară, cabinet prelegeri pe teme şcolare, cabinet muncă educativă, cabinet consiliere psihologică, cabinet A.E.L., cabinet limbă modernă, cabinet limba română, cabinet matematică, cabinet istorie, cabinet geografie, 3 săli de clasă noi, grupuri sanitare noi pentru elevi şi profesori, precum şi grup sanitar pentru dizabili, magazie pentru corn şi lapte și cabinet medical). Până în luna mai a anului viitor, se va finaliza dotarea cu echipamente de calcul IT, pentru informatizarea procesului de învăţământ.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite