Lovitura dată de procurorii DNA: câţi ani va sta după gratii un fost şef al Serviciului Arme, achitat în primă instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închisoare cu executare pentru comisarul şef Gheorghe Sava, fostul şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.

Trei ani de închisoare cu executare este pedeapsa pe care a primit-o comisarul şef Gheorghe Sava, fostul şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bihor. Sentinţa a fost dată de către magistraţii Curţii de Apel Oradea şi este definitivă.

În primă instanţă, Sava a fost achitat de către Tribunalul Bihor, însă completul Curţii a desfinţat sentinţa dată pe fond.

Astfel, Sava a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. El a fost obligat şi la plata a sumei e 5.000 de lei, ce reprezintă  cheltuieli de judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus, în 2014, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Sava, pentru 4 infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul, dintre care una în formă continuată, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în calitate de comisar şef de poliţie şi şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, în noaptea de 22/23 august 2012, Sava l-a intimidat, prin declinarea calităţii de ofiţer de poliţie şi şef al serviciului, şi l-a acuzat fără niciun temei faptic de săvârşirea infracţiunii de braconaj pe un paznic de vânătoare al Asociaţiei de vânătoare „Vânătorul Alpin".

Sava i-a luat arma de vânătoare şi muniţia aferentă, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracţiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei şi muniţiei.

Concret, conform rechizitoriului, Sava împreună cu câţiva amici se aflau chiar ei la braconat atunci când au fost surprinşi de paznic şi, ca să scape, comisarul l-a intimidat şi i-a luat ilegal arma.

Tot potrivit DNA, în data de 21 noiembrie 2013, în cursul instrumentării dosarului în care Sava era acuzat de abuz, s-a dispus identificarea armelor deţinute de acesta şi predarea lor către un armurier autorizat.

„Cu ocazia identificării armelor deţinute de inculpatul Sava Gheorghe, s-a constatat că printre cele 12 arme figurează şi arma de foc letală, cu ţeavă lungă, basculantă, cu destinaţia vânătoare, marca G.M. SUHL, calibru 20. Această armă de vânătoare nu figura şi nu figurează printre armele înscrise în permisul de armă emis pe numele inculpatului Sava Gheorghe şi nici în Registrul deţinătorilor de arme supuse autorizării”, se arată în comunicatul transmis de DNA în 2013.

Procurorii mai arătau şi că, în 2008, fiul lui Sava a cumpărat o armă de vânătoare din Olanda. Ulterior, în permisul de armă al fiului a fost înscrisă o armă letală, de vânătoare, de aceeaşi marcă, dar cu o altă serie, viza fiind aplicată chiar de Gheorghe Sava.

Tot procurorii l-au mai acuzat şi că a aplicat viza de prelungire a valabilităţii permisului său de armă tip A (în care erau trecute armele de colecţie pe care le deţinea), fără a întocmi o cerere în acest sens şi fără să prezinte spre verificare armele pentru care trebuia să solicite prelungirea deţinerii lor.

„Raportat la această situaţie a rezultat că inculpatul Sava Gheorghe a deţinut şi deţine în mod ilegal trei arme de colecţie, încălcând şi dispoziţiile legale privind prezentarea spre verificare a armelor respective”, se mai arată în comunicatul DNA.

În plus, în condiţiile în care a luat cunoştinţă de faptul că o persoană deţine şi păstrează o armă de vânătoare în mod necorespunzător, adică sub pat, Sava nu a aplicat amenda corespunzătoare cuprinsă între 2.000 şi 5.000 lei şi nu i-a suspendat dreptul de deţinere şi port armă pe o perioadă de 6 luni persoanei respective.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite