Lefuri uriaşe pentru judecătorii şi procurorii care au dat statul în judecată pentru sporuri suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Bihor a judecat peste 120 de litigii de muncă pornite de magistraţi FOTO: ebihoreanul.ro
Tribunalul Bihor a judecat peste 120 de litigii de muncă pornite de magistraţi FOTO: ebihoreanul.ro

Cei 188 de judecători şi de procurori din Bihor au de încasat peste 35 milioane de lei de pe urma proceselor pornite pentru recuperarea a unor sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi băneşti

Procesele câstigate privesc diverse drepturile salariale acordate prin acte normative pe care guvernele care s-au succedat au refuzat să le pună în aplicare. Ca atare, la fel ca alţi bugetari, magistraţii au deschis în toată ţara procese pentru a pune statul la plată.

Poliţiştii sau pompierii, de pildă, îşi câştigă greu sau chiar deloc procesele deschise pentru drepturi salariale, spun avocaţii sindicatelor. Magistraţii, în schimb, şi-au dat întotdeauna dreptate unii altora, indiferent că a fost vorba de sporuri pentru vechime în muncă, de conducere, de specializare, de periculozitate (15%), confidenţialitate (5%), fidelitate, de solicitare neuropsihică (50%), de „anticorupţie” (40%, prin asimilarea cu procurorii DIICOT şi DNA), de executări penale şi civile (10%).

Bani şi iar bani

Şi nu e tot. Pentru ce s-au mai judecat magistraţii? Pentru actualizarea VRS (Valoarea de Referinţă Sectorială, reprezentând baza de calcul pentru stabilirea indemnizaţiilor lunare şi a salariilor), pentru indexări (de 5%, 2% şi 11% faţă de inflaţie), pentru decontarea transportului şi diurnă pentru cei detaşaţi care fac naveta la locul de muncă, prime de concediu, tichete de masă, stimulente. Iar lista nici măcar nu este completă. Unii au cerut - şi au şi obţinut - bani chiar şi pentru creşa copiilor şi, cum altfel, au câştigat.

Însumate, verdictele pronunţate vizează sume uriaşe. Judecătoarea Gabriela Ţarcă, de pildă, de la Curtea de Apel Oradea, a încasat anul trecut peste 230.000 lei pe lângă salariile care, şi acelea, sunt consistente, de peste 200.000 lei iar judecătorului Dorel Bochiş, de la Tribunalul Bihor, a declarat pe anul trecut, 509.178 lei recuperaţi din procese, pe lângă salarii de 167.544 lei.

Eşalonat

În total, potrivit datelor furnizate de Ministerul Justiţiei, în 2019 Tribunalul Bihor - ordonator de credite şi pentru judecătoriile din judeţ - a plătit doar un procent de 5% din sumele obţinute de judecători în instanţe, invocând Ordonanţa de Urgenţă nr. 3/2019, care eşalonează plata acestora pe o perioadă de 4 ani. Suma se ridică la 720.631 lei, urmând ca în perioada 2020-2023 să achite restul de 8.130.000 lei.

La Curtea de Apel Oradea, anul trecut, judecătorii au încasat nu mai puţin de 10.268.548 lei, iar pentru următorii 4 ani au mai rămas de plătit încă 10.471.577 lei.

În cazul procurorilor, sumele sunt oarecum mai mici. Parchetul Bihor a plătit anul trecut 701.322 lei, iar în perioada 2020-2023 va achita 3.997.612 lei. În cazul procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, instituţia a achitat anul trecut drepturi salariale restante în valoare de 288.336, iar în următorii ani va mai plăti alţi 947.274 lei.

Totalul, de peste 35 milioane lei, va fi încasat, practic, de o mână de oameni, în tot judeţul activând în total doar 55 procurori şi 133 judecători. Sumele ar putea creşte, căci magistraţii continuă să deschidă noi procese, individual sau în grup, inclusiv pentru dobânzi şi penalităţi generate de neplata la timp a sumelor obţinute prin titluri executorii. 

Vă recomandăm şi: 

De ce lipsesc de pe site-ul Interpol fugari celebri din calea Justiţiei române

Reorganizare la Ministerul Justiţiei. Cătălin Predoiu face primii paşi pentru modificarea Codurilor Penale

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite