FOTO Lecţii pentru salvamontişti. Salvatorii bihoreni se perfecţionează în Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor au participat, în perioada 17- 22 ianuarie, în Cantonul St. Gallen din Elveţia, la al doilea schimb de experienţă din cadrul proiectului "Înfiinţarea centrului de pregătire pentru salvatori montani în judeţul Bihor beneficiind de experienţa elveţiană din Cantonul St. Gallen". Proiectul este finanţat din Programul de Cooperare Elveţiano - Român.

În cele patru zile efective de lucru, au fost atinse o serie de teme de interes pentru salvatorii montani bihoreni privind primul ajutor în caz de hipotermie, degerături şi diferite tipuri de fracturi, organizarea activităţilor de prevenţie şi intervenţie în zonele schiabile din staţiunea Flumserberg.

În prima zi, salvatorii montani bihoreni şi reprezentanţii Cancelariei de Stat a Cantonului St. Gallen au vizitat Spitalul din Grabs, unde, împreună cu membrii Serviciului de Ambulanţă din localitate, format din doi medici şi cinci paramedici, au participat la o prezentare teoretică şi practică a unor aspecte ce ţin de hipotermie şi degerături.

"S-a prezentat un protocol de evaluare (MARCH ) a pacientului, dar şi unele modalităţi improvizate de imobilizare şi de confecţionare a unei tărgi", au precizat salvamontiştii bihoreni.

După o prezentare teoretică a modului de organizare a activităţii de salvare de pe domeniul schiabil Flumserberg, a urmat o prezentare practică a modului de marcare-semnalizare-protecţie a pârtiilor de schi, precum şi a modului de comunicare a regulilor care trebuie respectate pe domeniul schiabil de către clienţi.

"Au fost vizitate punctele de prim ajutor şi de prim răspuns aflate în diferite puncte cheie a domeniului schiabil, unde s-a prezentat echipamentul de prim-ajutor şi de transport folosit de către salvatori. S-au făcut exerciţii de prim- ajutor şi transport a unor accidentaţi din diferite locaţii cu ajutorul unei tărgi canadiene transportate de către un singur salvator montan", au mai afirmat salvamontiştii.

De asemenea, programul a cuprins un exerciţiu de căutare în avalanşă cu nouă victime, la care au participat salvatorii şi instructorii de schi din zona pârtiilor, precum şi alte echipaje de salvatori montani aduşi pe calea aerului, împreună cu două echipaje canine.

"Una dintre concluziile acestui exerciţiu a fost importanţa utilizării, de către schiorii şi snowborderii care se aventurează în afara pârtiilor în zonele cu potenţial risc de avalanşă, a dispozitivelor de emisie-recepţie pentru salvarea victimelor din avalanşă, împreună cu alte elemente de bază ca: sonda de avalanşă, lopata de zăpadă", susţin salvamontiştii.

În ultima zi, salvatorii montani bihoreni au participat ca observatori la o acţiune de declanşare artificială a două avalanşe, executată de către salvatorii montani care deservesc arealul schiabil şi au fost prezentate, în cadrul a două intervenţii, modul de utilizare a echipamentelor tehnice şi medicale aflate în dotarea elicopterelor utilizate de REGA în zona montană. De asemenea, a fost prezentat modul în care sunt integraţi salvatorii montani în cadrul intervenţiilor din zona montană, rolul lor în aceste misiuni ca echipă de prim răspuns care poate oferi cele mai exacte informaţii privind starea victimei, locaţia, condiţii de teren şi meteo. Aceste echipe de salvatori montani asigură primul ajutor victimei şi participă activ la luarea deciziei de evacuare pe calea aerului, aleg şi pregătesc - delimitează zona de aterizare a helicopterului.

 „La sfârşitul acestei sesiuni de prezentări şi exerciţii practice, au fost pregătite unele aspecte privind următorul schimb de experienţă ce se va desfăşura în Bihor în toamna anului 2016, în care se vor prezenta rezultatele finale ale proiectului”, au încheiat salvatorii bihoreni.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite