Klaus Iohannis: „Relaxare totală. Sunt preşedinte, rămân preşedintele PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Blaga, preşedintele PDL, şi Klaus Iohannis, preşedintele PNL, au anunţat că au renunţat la orgolii, iar din 1 octombrie vor deveni fraţi. Totodată, Iohannis a punctat că sigur nu el este „ofiţerul sub acoperire“ la care s-a referit preşedintele Traian Băsescu şi în acelaşi timp a precizat că este şi va rămâne preşedintele PNL.

Au renunţat la orgolii, iar din 1 octombrie spun că vor deveni fraţi. Este vorba despre Vasile Blaga, preşedintele PDL şi Klaus Iohannis, preşedintele PNL, care au avut o întâlnire cu membrii de partid şi simpatizanţii din Bihor, la Teatrul de Stat “Regina Maria”, din Oradea.

“Dacă eu am trecut peste orgolii şi după 1 octombrie voi fi frate cu Klaus Iohannis, şi voi trebuie să treceţi peste orgolii. PSD-ul ştie un lucru: Nu lasă prizonieri. Dacă noi am lăsat toate orgoliile la o parte, nu vă cer vouă decât acelaşi lucru”, le-a cerut Vasile Blaga celor prezenţi la întâlnirea de la Oradea.

De cealaltă parte, Klaus Iohannis a spus că îşi doreşte să îndrepte lucrurile spre bine în România.

“Îmi doresc pentru România să fie prosperă şi politică. Educaţia este vitală pentru orice naţiune. Putem schimba România prin educaţie şi performanţă. Trebuie să devenim mai performanţi, mai buni. Nu trebuie să fim cu toţii profesori universitari, doctori sau ingineri, ci trebuie să fim calificaţi. Oamenii calificaţi sunt căutaţi de toată lumea”, a spus Klaus Iohannis.

Acesta a punctat, foarte sigur pe el, că preşedintele Traian Băsescu nu s-a referit la el când a afirmat că unul dintre candidaţii la Preşedinţie ar fi ofiţer sub acoperire. “La mine sigur nu s-a referit”, a spus Iohannis.

În ce priveşte decizia dată, ieri de Tribunalul Bucureşti, Iohannis a afirmat cp alegerea sa în fruntea partidului este una validă. “Sunt preşedinte, rămân preşedinte, vom vedea până când. Ceea ce Instanţa nu a dorit să accepte în integralitate sunt modificările la statut. Aceste lucruri sunt nişte detalii şi când vom primi mortivarea vom vedea dacă este cazul să modificăm anumite articole din statut sau dacă e cazul să contestăm aceea parte a deciziei. Deci, relaxare totală. Rămân preşedintele PNL, iar problema este una de detaliu din statut şi va fi lămurită fără niciun fel de emoţie”, a spus Klaus Iohannis.

În privinţa nominalizării Corinei Creţu pentru funcţia de comisar pentru politici europene, atât preşedintele PNL cât şi Vasile Blaga, preşedintele PDL au afirmat că este  un rezultat foarte bun pentru România.

“Este un rezultat foarte bun pentru România. Nu pot să spun decât că este un portofoliu bun pe care îl primeşte România, este o recunoaştere a României. Este un rezultat cu care putem să mergem bine înainte”, a afirmat Iohannis.

De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a adăugat că formaţiunea sa a dorit, în permanenţă, un portofoliu puternic pentru comisarul european al României. “Noi am contestat procedura, mai ales pe domnul Ponta, care de ani de zile vorbeşte de importanţa Parlamentului ca instituţie, reproşându-i actualului preşedinte că şi-a bătut joc de el, an de an. Ori tocmai procedura nu a fost respectată. Contează mult mai puţin numele comisarului european, care lucrează acolo într-o formulă largă, cu reprezentanţi ai tuturor statelor membre, ce ne bucură este că este un portofoliu destul de bun”, a declarat Blaga.

Corina Creţu va deţine portofoliul Politicii Regionale în viitoarea Comisie Europeană, potrivit anunţului făcut miercuri de preşedintele ales al noului Executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, care a prezentat într-o conferinţă de presă componenţa Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite