Judecătorul Ovidiu Galea spune că Ciorba și Ioan Șandra sunt un pericol public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerat un magistrat controversat după ce a pus în libertate suspecții principali în comiterea unor infracțiuni grave, judecătorul bihorean Ovidiu Galea a dispus, vineri, măsura arestării prevenetive pentru 29 de zile a lui Iuliu Ciroba și Ioan Șandra, doi dintre membrii rețelei de falsificatori destructurată în urma unui flagrant la Lugoj.

Potrivit magistratului, atât Ciorba cât și Ioan Șandra prezintă pericol public. "În cazul lui Ciorba și Șandra au existat indicii și presupuneri care să impună arestarea. Din probele administrate a rezultat faptul că cei doi au convenit cu privire la procurarea valutei, modul de acțiune, locul de întâlnire, data ei și manipularea sumei de 30.050 euro", a spus Ovidiu Galea. La scurt timp după emiterea mandatului, avocatul lui Ciorba a făcut recurs. "Sper ca clientul meu să beneficieze de același tratament juridic ca și celellate personae care nu au fost arestate în cauză", a spus ieri, Răzvan Doseanu.

Două persoane arestate, trei cercetate în libertate
În cazul lui Zoran Tizmănaru și al lui Alin Bălășoiu, judecătorul Ovidiu Galea a dispus măsura obligării de a nu părăsi domiciliul. "Nu au fost evidențiate indicii că ar exista pericol public, iar în cazul lui Ioan Toderici nu există probe", a spus magistratul. Iuliu Ciorba este un mai vechi client al justiției orădene. Bărbatul a fost eliberat condiționat de două ori. În anul 2005, Iuliu Ciorba a fost eliberat cu un rest de pedeapsa de 525 de zile. Tânărul se afla în executarea unei pedepse de cinci ani închisoare pentru tâlhării și furturi. După ce în luna iulie 2006, l-a amenințat și lovit pe unul Nicolae Bene, Ciorba a ajuns din nou în arrest. Deși a fost judecat pentru tâlhărie, magistratul a schimbat încadrarea juridică. "Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri în baza căreia inculpatil va primi pedeapsa de un an închisoare", și-a motivat sentința judecătoarea Anca Comșa.

Judecătorul Ovidiu Galea și cazul Haș

Pe 22 decembrie, judecătorul Ovidiu Galea a a apreciat că măsura arestării preventive nu poate fi menținută, a admis cererea lui Gheorghe Haș și acesta a fost pus în libertate și obligat să nu părăsească țara. La sfârșitul lunii ianuarie, Ovidiu Galea a dispus, pentru a doua oară, punerea în libertate a lui Gheorghe Haș. "Nu am voie să mă pronunț în legătură cu această decizie. Hotărârea a fost luată în baza probelor administrate. Pot să vă spun că decizia este motivată juridic", a spus la vremea respectivă judectorul. Gheorghe Haș este judecat pentru omor după ce în vara anului trecut ar fi secționat carotida și jugulare unui tânăr cu un ciob de sticlă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite