Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la cea de-a doua ediţie a PadişFest. Care este programul

Iubitorii
muntelui sunt aşteptaţi la cea de-a doua ediţie a PadişFest. Care este programul

PadisFest se va desfasura pe Platoul Glavoi Foto-bihorinimagini

Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi între 15 şi 17 iulie în Padiş, pe Platoul Glăvoi, la cea de-a II-a ediţie a PadişFest. PadişFest e o sărbătoare care doreşte să aducă în acelaşi loc iubitorii Padişului: turişti, oameni de munte, speologi şi alpinişti, localnici, având ca scop promovarea turismul responsabil ca metodă de protejare a patrimoniului natural şi cultural al zonei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca şi noutate, anul acesta vor avea loc trei ateliere de dezbateri, pe trei teme legate de: Campingul din Glăvoi, Managementul deşeurilor din Glăvoi, respectiv  Infrastructura turistică montană. La dezbatere au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile, precum şi factori interesaţi în domeniul turismului:

Seri de folk

Pe lângă dezbaterile pe tema conservării acesteia, organizatorii au pregătit şi un program de distracţie. Fondul muzical din serile de vineri şi sâmbătă va fi genul folk. Acorduri de chitară şi vocalize vor încălzi împreună cu focul de tabără atmosfera.

Seara de vineri va fi deschisă de chitaristul Raul Bochiş, acesta va fi urmat de Jetu’i Jet. Surpriza primei seri va fi folk-istul Emeric Imre, a cărui piesă “Nebun de Alb” este fredonată în jurul focului de fiecare iubitor al muntelui.

Sâmbătă invitaţi sunt interpreţi de muzică folk din Cluj: Radu şi Sorina în deschidere, urmaţi de trupa Boemis. Artiştii de la Boemis au fost prezenţi şi la prima ediţie PadişFest ei şi-au exprimat dorinţa de nu lipsi de la nici o ediţie a evenimentului. În 2015, după ce au concertat la PadişFest, Boemis au continuat să cânte o zi întreagă între turiştii din Glăvoi, făcând o atmosferă de poveste.

O surpriză anul acesta va fi grupul de muzicieni Suburban Dream format din studenţi ai Academiei de Muzică din Cluj, care vor interpreta la diferite instrumente în apropierea stâncilor din Poiana Ponor.

Turiştii vor avea parte de activităţi gratuite de tiroliană şi rapel precum şi alte două concursuri de căutare de comori pe trasee turistice. Va exista şi un moment de fitness cu exerciţii speciale care va exemplifica pregătirea fizică recomandată pentru activităţi montane.

PadişFest este organizat prin proiectul ,,Zilele Parcului Natural Apuseni’’, coordonat de Asociaţia Compas în parteneriat cu RNP-Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin Programul Spaţii Verzi, componenta Arii Naturale Protejate şi are o valoare totală de 28.190 lei. Contribuţia finanţatorului este în valoare de 19.790 lei, iar cea a Asociaţiei Compas este de 8.400 lei, în valorificarea muncii voluntare depusă de voluntari.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările