Inspector la activităţi nucleare, prins în flagrant delict la Oradea luând şpagă. De ce a cerut mită funcţionarul public

Inspector la activităţi nucleare, prins în flagrant delict la Oradea luând şpagă. De ce a cerut mită funcţionarul public

FOTO Adevărul

Un consilier al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare este cercetat pentru luare de mită de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Sosit în control la un cabinet veterinar din localitatea Săldăbagiu de Munte, a pretins bani ca să închidă ochii la unele nereguli descoperite la un aparat radiologic.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, a declarat, duminică, pentru „Adevărul“, că acţiunea de prindere în flagrant a consilierului CNCAN s-a desfăşurat luni, 17 decembrie. 
 
"Luni, 17 decembrie, în jurul orei 13:30, inculpatul, având funcţia de consilier în cadrul CNCAN, cu ocazia efectuării controlului periodic cu privire la aparatele medicale supuse avizării în incinta cabinetului veterinar, i-a pretins martorului, medic veterinar şi administrator al societăţii, suma de 1300 de lei, primind efectiv suma de 900 de lei de la acesta din urmă", a precizat Cotrău. 
 
Consilierul CNCAN, Dorin Bodnar, este din Arad şi este inspector având raza de competenţă în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş. Bărbatul a fost prins în urma unei sesizări înaintate Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor chiar de medicul veterinar la care acesta venise în control. 
 
Sesizarea a fost făcută luni, 17 decembrie, iar acţiunea de flagrant a fost realizată chiar de poliţiştii DGA, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Bihor. 
 
"Inculpatul în vârstă de 49 ani, i-a cerut medicului mită pentru a nu-i aplica sancţiune după un control la aparatul radiologic ar acesta a decis să-l denunţe", a explicat, pentru Adevărul.ro, purtătorul de cuvânt al DGA, comisarul şef Sarmizia Fetcu.
 
În urma flagrantului, Bodnar a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. În timpul audierilor, potrivit anchetatorilor, acesta a fost "parţial sincer", şi a recunoscut faptele de care este acuzat, motiv pentru care faţă de acesta s-a luat o măsură preventivă mai blândă, cea a controlului judiciar. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: