UPDATE Incendiu uriaş în Oradea: Arde depozitul de colete Cargus FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Ovi D. Pop
FOTO: Ovi D. Pop

Un incendiu puternic cu mai multe explozii a izbucnit, vineri, în zona industrială a municipiului Oradea de pe Calea Borşului, din primele informaţii focul pornind la depozitul de colete Cargus.

Incendiul este unul de amploare. Flăcările uriaşe şi fumul negru fiind vizibil de la kilometri, şi în oraş.

La faţa locului sunt peste 20 de pompieri militari, cu şase autospeciale, însă este de aşteptat să fie mobilizate şi alte echipaje, după cum susţine maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

La locul incendiului se află şi comisari ai Gărzii de Mediu Bihor., Agenţia de Mediu Bihor şi poliţişti care supraveghează zona şi dirijează circulaţia. Accesul persoanelor străine pe perimetrul platformei. 

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Toţi angajaţii s-au evacuat din clădirile afectate. Fumul degajat nu se îndreaptă deocamdată spre Oradea, având direcţia nord, nord vest, spre Ungaria. 

Incendiu uriaş în Oradea

FOTO: Alexandru Plic

Fotografiile şi înregistrările postate pe grupurile de pe reţelele de socializare dar şi cele transmise de ISU Crişana Bihor arată amploarea incendiului. Cauzele evenimentului vor fi lămurite abia după stingerea focului. 

Sursa video: grupul Facebook Info Trafic Bihor/ISU Crişana

UPDATE: Arde o hală de 4000 metri pătraţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crişana, incendiul se manifestă deosebit de violent la o hală cu o suprafaţă de 4000 mp şi la acoperişul acesteia. Aproximativ 80 de pompieri acţionează cu 10 autospeciale de stingere, intervenţia fiind condusă de şeful ISU Crişana, colonel Sorin Caba.

Pompierii au suplimentat şi numărul de autospeciale de la unităţile de pompieri din judeţ. În prezent sunt 15 autospeciale, dintre care 3 sunt echipate cu scară pentru lucrul la înălţime.

Incendiu uriaş în Oradea

Incendiu uriaş în Oradea: Arde depozitul de colete Cargus FOTO: Ovi D. Pop

Focul a fost localizat, pompierii reuşind să împiedice propagarea la spaţiul administrativ. Structura clădirii este instabilă, fiind deteriorată de foc. Din acest motiv, pompierii acţionează din exterior cu autospecialele de lucru la înălţime. 

În imobil funcţiona şi o altă firmă, Black Sea Suppliers, importator şi distribuitor de echipamente şi materiale pentru diverse instalaţii. În interior ard atât materiale şi echipamente pentru instalaţii de încălzire, climatizare şi sanitare, dar şi colete.

Incendiu uriaş în Oradea

Incendiu uriaş în Oradea: Arde depozitul de colete Cargus FOTO: Ovi D. Pop

Angajaţii au încercat să salveze din bunuri, iar două persoane au avut însă nevoie de îngrijiri, una suferind arsuri la mână, iar alta un atac de panică.

VIDEO: Ovi. D. Pop

UPDATE 2. Focul a fost stins

Incendiul de la depozitul Cargus a fost stins cu implicarea a peste 100 de pompieri militari din cadrul a 4 subunităţi, care au acţionat cu 10 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 3 autospeciale de lucru la înălţime şi 1 autospecială de descarcerare grea. La locul intervenţiei au fost mobilizate şi alte şase autospeciale de suport logistic, care au transportat personal de intervenţie, combustibil, spumogen, butelii cu aer comprimat etc. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crişana, maiorul Camelia Roşca, acţiunea a fost îngreunată de faptul că apelul privind izbucnirea focului a fost primit în jurul orei 10:10, când deja incendiul se manifesta violent la hala de circa 4000 de metri pătraţi.

"Flăcările erau alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate atât în interiorul, cât şi in exteriorul acesteia, ameninţând să se propage şi la zona administrativă", a spus Roşca, explicând că în hală şi în jurul acesteia se aflau numeroaselor materiale combustibile ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum.

Incendiul a fost localizat şi stins în jurul orei 12.30, însă echipajele de pompieri militari continuă să acţioneze, pentru căutarea şi lichidarea focarelor ascunse.

Incendiu uriaş în Oradea

Peste 100 de pompieri au intervenit pentru stingerea uriaşului incendiu care a distrus o hală de 4000 metri pătraţi. FOTO: ISU Crişana

Valoarea pagubelor şi cauza probabilă a evenimentului urmează să se stabilească în următoarele zile.

"La faţa locului au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Gărzii de mediu şi al furnizorilor de utilităţi. Echipele specializate ale furnizorilor de gaz şi energie electrică au întrerupt alimentarea cu gaz şi curent a obiectivului", a mai explicat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. 

Vă recomandăm şi: 

Schelet uman descoperit în beciul unui bloc din Bihor, într-o boxă care nu fusese deschisă de 10 ani

Zborurile Blue Air dintre Constanţa şi Oradea au fost anulate

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite