Impresiile unei cunoscute bloggeriţe după ce a vizitat un oraş din România: „Cum să ai o asemenea bijuterie în propria ţară şi să nu ştii de ea?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80 de milioane de euro este suma investită, în ultimii ani, într-un oraş din România, oraş care a devenit o adevărată atracţie pentru turiştii din ţară sau de peste hotare. Autorităţile au renovat clădirile, muzeele şi vechea cetate, iar majoritatea banilor folosiţi inteligent au venit din fonduri europene

O cunoscută bloggeriţă din România, Diana-Florina Cosmin, a vizitat Oradea şi a rămas impresionată de cum a găsit oraşul. Într-un articol publicat pe blogul FineSociety ea susţine că oraşul de pe Criş este "probabil cel mai frumos oraş din România". Autoarea articolului a fost impresionată atât de frumuseţea clădirilor istorice, dar şi de amabilitatea şi ospitalitatea locuitorilor.

Diana Florina Cosmin a ajuns la Oradea făcând parte din proiectul "de descoperit şi povestit locuri frumoase din România", realizat de Romanian Art&Craft, o firmă care promovează, prin produse pe care le scot la vânzare, meşteşugul tradiţional şi munca artizanilor populari.

În articolul pe care l-a publicat, autoarea laudă reabilitările arhitecturale din oraş, dar şi Piaţa Unirii.

Imagine indisponibilă

“Cum să ai o asemenea bijuterie în propria ţară şi să nu ştii de ea? Doar că, după cum mi-au confirmat ulterior orădenii pe care i-am cunoscut, oraşul nu a fost întotdeauna aşa cum l-am văzut eu acum. Cu câţiva ani în urmă era gri şi trist, ca o bijuterie superbă, înnegrită de vreme. Abia acum, după ce au început renovările şi restaurărileclădirilor istorice, au început şi românii să se (re)îndrăgostească de Oradea”, a scris Diana Florina Cosmin.

Imagine indisponibilă

În articolul publicat, autoarea povesteşte despre cum şi-a pierdut telefonul în parc şi cum l-a recuperat, dar şi despre amabilitatea unei vânzătoare de la chioşcul de ziare.
Articolul poate fi citit aici. 
 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite