FOTO VIDEO Şofer român de TIR preluat cu targa specială SMURD din Vama Borş. Autorităţile evită să dea detalii despre intervenţia medicală de la graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român în vârstă de 32 ani care s-a aflat într-o zonă cu risc în Italia, a fost preluat în seara zilei de joi, 5 martie, în Vama Borş, de un echipaj medical cu o maşină a SMURD Bihor.

Bărbatul a fost transportat la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea cu izoleta, întregul echipaj medical fiind echipat cu combinezoane, măşti speciale şi tălpici de protecţie. 

Autorităţile responsabile din Bihor încă nu au oferit declaraţii oficiale despre transportul pacientului.

Pacientul este şofer de TIR şi are 32 de ani şi, potrivit unor surse neoficiale, a venit din zona "galbenă" a Italiei cu simptome de gripă. A fost transportat cu o autospecială SMURD la Secţia de boli infecţioase a Spitalului clini judeţean Oradea şi urmează să fie testat pentru CoVid 19. Deocamdată se află internat în zona special amenajată pentru suspecţii de coronavirus.

Potrivit unei informări publicate, vineri, pe site-ul Instituţiei Prefectului Bihor, persoana a fost preluată cu izoleta joi seara, în jurul orei 21.30, din Vama Borş. "Persoana care a tranzitat zona Emilia-Romagna a fost internată la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Municipal. Persoana, care a fost transportată cu izoleta din Vama Borş, prezenta la momentul internării febră. DSP Bihor a prelevat probe biologice care au fost trimise azi dimineaţă către laboratorul desemnat din Cluj-Napoca, în vederea efectuării de analize", se precizează în comunicat, arătându-se că vineri, în prima parte a zilei, starea pacientului era bună, el fiind afebril.  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite