FOTO Sclavi într-o fermă din Bihor. Adulţi şi copii înfometaţi şi forţaţi să muncească până la epuizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minori şi adulţi ţinuţi grămadă într-o clădire cât un chioşc, în condiţii greu de imaginat. FOTO DIICOT/Poliţia Română
Minori şi adulţi ţinuţi grămadă într-o clădire cât un chioşc, în condiţii greu de imaginat. FOTO DIICOT/Poliţia Română

Un fermier din Bihor a fost reţinut pentru 24 de ore şi este anchetat sub acuza de trafic de persoane şi trafic de minori în forma exploatării prin supunere la muncă forţată.

Potrivit unor informări transmise, vineri, de Biroul de presă al DIICOT şi Poliţia Bihor,  măsura a fost dispusă în urma a cinci percheziţii efectuate cu o zi mai devreme de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Oradea.

Începând cu vara anului  2018 şi până la 8 octombrie, în acest an, bărbatul, Chiş Teodor, unul dintre cei mai avuţi crescători de animale din satul Cheriu, comuna Oşorhei, a recrutat direct sau prin intermediari, cel puţin 6 persoane, inclusiv minori, pe care le-ar fi adăpostit într-un imobil care servea ca fermă de animale.

Victimele proveneau din medii sociale defavorizate, fără reşedinţă stabilă, lipsiţi de resurse financiare sau într-o stare de vulnerabilitatea evidentă din cauza unor afecţiuni medicale sau a vârstei fragede, şi cărora li se promitea cazare, masă şi diverse sume de bani "în scopul prestării unor munci de îngrijire a animalelor".

Persoanele recrutate erau transportate apoi la fermă unde li se luau actele de identitate de către fermier. "Acesta ar fi refuzat restituirea documentelor la cererea repetată a persoanelor titulare", se mai precizează în informare. 

Oamenii erau cazaţi în condiţii insalubre, într-o cameră aflată într-un corp de clădire improvizat, şi fără a primi hrana adecvată.



"Sub imperiul unui climat de teamă impus prin violenţă fizică şi verbală, dar şi determinat de deposedarea de actele de identitate şi privarea de orice resurse financiare, persoanele vătămate au prestat muncă la fermă, în condiţii deosebit de grele, respectiv erau determinate să lucreze peste 12 ore pe zi, fără pauza săptămânală de odihnă şi fără întreruperi pentru recuperare", se precizează în comunicatul DIICOT.  

sclavie



Oamenii nu au fost plătiţi pentru munca prestată nici măcar cu sumele derizorii promise iniţial de către fermier, "pentru a fi private de resursele necesare deplasării de la fermă şi pentru a crea o stare de dependenţă între acestea şi exploatator".

sclavie



Joi, în urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit actele de identitate ale victimelor dar şi alte documente relevante cauzei, se arată în informarea procurorilor.

sclavie

Vă recomandăm şi: 

Cum este combătută sclavia în România: pedeapsă derizorie pentru stăpânul care îşi sechestra sclavii şi asmuţea câinii să îi muşte

Caz revoltător la Satu Mare. Tânăr epileptic, bătut cu sălbăticie şi pus să muncească până la epuizare

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite