FOTO Jaf de 110.000 lei la o casă de schimb valutar. Tâlharul prins de martori a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
jaf oradea casa de schimb

Un bărbat din Oradea care a jefuit o casă de schimb valutar de unde a luat peste 110.000 lei a ajuns la spital, după ce s-a încăierat cu angajatul firmei şi câţiva trecători veniţi să-l oprească până la sosirea poliţiştilor.

Bărbatul, Lakatos Suraj, în vârstă de 31 ani, a intrat sâmbătă seara, 28 septembrie, în jurul orei 21.00, în incinta casei de schimb valutar de pe Calea Borşului, la ieşirea din Oradea spre punctul de trecere a frontierei Borş. Cu un ciorap de damă tras peste cap, pe post de cagulă şi cu un spray iritant în mână individul l-a  forţat uşa de acces spre casierie, l-a scos pe casier din birou şi l-a trântit pe jos, apoi a început să-şi îndese teancurile de bani găsite în sertar în buzunare şi pulover. 

Din imaginile surprinse de camera de supraveghere a firmei se vade graba cu care tâlharul îşi umple puloverul cu bani, cum îi scapă pe jos şi apoi fuge. 

Lakatos nu a reuşit să dispară căci angajatul Casei de schimb valutar a strigat după ajutor şi, cu sprijinul oamenilor din apropiere, a reuşit să-l oprească şi să-l imobilizeze până la sosirea poliţiştilor. Cu greu, însă, căci bărbatul s-a opus, refuzând să returneze banii furaţi, motiv pentru care i-au şi aplicat o "corecţie" serioasă înainte de sosirea poliţiştilor. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, bărbatul a ajuns la spital în urma altercaţiei, unde a rămas până luni, când a fost preluat de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea şi reţinut pentru 24 de ore.

Marţi, Lakatos Suraj a fost audiat de procurori şi, apoi, prezentat la Judecătoria Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub acuzaţia de tâlhărie calificată.

Întreaga sumă sustrasă de la casa de schimb valutar a fost recuperată.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite