FOTO Expoziţia "Aurul şi argintul României" poate fi admirată la Muzeul din Oradea

FOTO Expoziţia

Closca cu puii de aur

Oradea găzduieşte una din cele mai mari expoziţii de până acuma. Este vorba de un veritabil tezaur al României, care cuprinde peste o mie de piese de aur şi argint, de o valoarte inestimabilă.

Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie au adus la Oradea  expoziţia "Aurul şi Argintul României". Peste 1.000 exponate, mărturii istorice care ilustrează o perioadă de peste 6.000 de ani, pot fi admirate de orădeni până la sfârşitul lunii august.

Expoziţia "Aurul şi Argintul României" poate fi admirată la Palatul Baroc. O iniţiativă expoziţională care a fost posibilă prin aportul adus de 31 de instituţii muzeale din România, sub atenta coordonare a Muzeului Naţional de Istorie. O acţiune culturală de amploare şi specială tocmai pentru că a fost gândită ca o expoziţie itinerantă de la bun început, "Aurul şi Argintul României" se află în a

"Această expoziţie a fost gândită şi realizată timp de trei ani, doar în partea ştiinţifică fiind implicate 72 de persoane. Aici se află cea mai strălucitoare parte din patrimoniul nostru. Dar dincolo de acest aspect, aurul şi argintul din tezaurul României sunt mărturie asupra evoluţiei tehnologiei în istoria ultimilor 6.000 de ani", a afirmat directorul Muzeului Naţional de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

De la obiecte de referinţă cum este diadema de la Buneşti-Avereşti, până la valoroase obiecte arheologice descoperite în secolele II î.Hr-I d.Hr în Bihor (Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău Nou, Oradea), publicul poate admira 1.004 exponate, prezentate în şapte încăperi distincte, comori ale României din Neo-Eneolitic până în Antichitatea Târzie. Expoziţia va fi deschisă până în 31 august. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Programul de vizitare este următorul: marţi, joi şi sâmbătă, între orele 10.00-15.00; miercuri, vineri, duminică - între orele 10.00-18.00.

Mia puteti citi:

FOTO Exponatele din aur şi din argint de la Bastionul Terezia, asigurate cu 70 de milioane de euro. Expoziţia este păzită de poliţişti şi jandarmi

 

GALERIE FOTO Aurul şi argintul antic al României, la Muzeul Naţional de Istorie

 

Aurul si argintul Romaniei

Imagini din aceeasi galerie
  • Aurul si argintul Romaniei
  • Aurul si argintul Romaniei
  • Aurul si argintul Romaniei
  • Aurul si argintul Romaniei
  • Aurul si argintul Romaniei
  • Aurul si argintul Romaniei
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: