FOTO Care sunt cele mai frumoase zece asociaţii de proprietari din Oradea şi ce surpriză le-a pregătit Primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Locatarii au fost recompensaţi cu un set complet de unelte gospodăreşti
FOTO: Locatarii au fost recompensaţi cu un set complet de unelte gospodăreşti

Primăria Oradei a desemnat cele mai frumoase zece asociaţii de proprietari din municipiu. Pentru spiritul civic şi implicarea de care au dat dovadă locatarii, aceştia au fost recompensaţi cu diplome şi unelte gospodăreşti.

La baza organizării acestui concurs a stat faptul că în municipiul Oradea o mare parte a asociaţiilor de proprietari întreţin şi amenajează spaţiile verzi aferente blocurilor din cvartalele de locuit, contribuind astfel prin aceste acţiuni la înfrumuseţarea municipiului.

Comisia de concurs constituită din directorul adjunct al Direcţiei Tehnice - Emil Benţan, şeful Serviciului Tehnic - Mircea Stejeran, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea - Anca Grama, consilier Direcţia Tehnică - Loreta Mălăin şi consilier Direcţia Tehnică - Ramona Bakk au făcut premierea în teren, fiecare asociaţie de proprietari câştigătoare primind prin reprezentantul ei (preşedinte sau administrator) o diplomă şi un set complet de unelte gospodăreşti: câte un coş mare de nuiele, o lopată de tablă, o lopată de plastic, foarfecă de gard viu, foarfecă pentru crengi, mătură de nuiele, mătură de plastic, o sapă, o greblă, saci menajeri.

”An de an constatăm cu bucurie o îmbunătăţire a întreţinerii şi amenajării spaţiilor verzi publice aflate în cvartalele de locuit, datorită în primul rând implicării locatarilor care domiciliază în aceste zone. Un exemplu în acest sens este şi Asociaţia de proprietari Leonardo 3, unde doamna Ile Ileana, o locatară, a amenajat prin forţe proprii şi fără să fie renumerată în vreun fel, o frumoasă grădină cu flori, pe care o întreţine zilnic. Pentru implicarea sa şi pentru spiritul civic de care dă dovadă o felicităm!”, a declarat şeful Serviciului Tehnic, Mircea Stejeran.

Lista premiantelor cuprinde asociaţiile de proprietari: Viitorul din strada Lăpuşului, preşedinte Ioan Triponuţ; Constantin Brâncuşi 144, preşedinte Florian Balmoş; 236 Slatinei, preşedinte Laurenţiu Danşa; Călugăreni, preşedinte Viorel Secară; Făcliei 89, vicepreşedinte Nicolae Horga; Alexa (strada Zidarilor 3), preşedinte Levente Libor; 220 (strada Erofte Grigore), preşedinte Alexandru Ghergheleş; Henrik Ibsen, preşedinte Trifan Aurel; Biomixt, preşedinte Maria Serac; şi Leonardo 3 reprezentată de administratorul Lazăr Florin şi locatara Ileana Ile.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite