EXCLUSIV Superficialitatea comisiei de Bac care a eliminat-o pe şefa de promoţie din Bihor. Rapoarte: au descalificat elevi care „păreau să comunice cu vecinii”

EXCLUSIV Superficialitatea comisiei de Bac care a eliminat-o pe şefa de promoţie din Bihor. Rapoarte: au descalificat elevi care „păreau să comunice cu vecinii”

Alexandra Burtă a terminat liceul ca şefă de promoţie, dar a fost eliminată de la Bac FOTO Facebook

Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat care a propus eliminarea celor 108 elevi de la Colegiul Tehnic “Unirea” din oraşul Ştei arată superficialitatea cu care s-a desfăşurat ancheta. Nici până astăzi, elevii nu au primit documente care să ateste motivele pentru care au fost eliminaţi, iar în cazul unora s-a luat decizia eliminării doar pentru că “se pare” că ar fi comunicat cu colegii.

Ştiri pe aceeaşi temă

108 elevi de la Colegiul Tehnic “Unirea” din oraşul au fost eliminaţi de la Bacalaureat după ce, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, au fraudat sau au avut tentativa de a frauda proba de matematică a examenului. Printre aceştia se află şi o şefă de promoţie, Alexandra Burtă, eleva de nota 10 a colegiului din Ştei.

“Adevărul” a intrat în posesia documentelor întocmite de Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar în urma vizionării celor 42 de ore de filmare din timpul probei examenului de Bacalaureat.

Că ancheta a fost una superficială o arată chiar documentele avizate de ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar.

Vă prezentăm câteva exemple

Astfel, potrivit anexei comisia judeţeană de Bacalaureat a propus eliminarea Alexandrei Burtă pe motiv că a fost “Sursă” şi “a lăsat să se copieze de pe foile şi lucrarea ei, a comunicat cu colegii din spate şi lateral”. Alexandra susţine că nu avea timp să comunice cu colegii, dat fiind faptul că a scris 11 pagini plus mai multe ciorne, iar atunci când s-a întors a făcut-o pentru a-şi ruga colegii să o lase să-şi termine lucrarea, dat fiind faptul că în sală era gălăgie, ca urmare a faptului că profesorii supraveghetori nu au împiedicat procesul de copiere. Alexandra mai susţine că ea nu a avut cum să-şi împiedice colegii să se uite la ciornele ei, acest lucru revenindu-le profesorilor supraveghetori, ea fiind în sală pentru a susţine un examen, nicidecum pentru a-şi supraveghea colegii.

Aceeaşi explicaţie este trecută şi în dreptul elevei Amalia Rebeca Bonchiş.


În cazul elevilor Tuduce şi Ţoţa a fost notat faptul că aceştia “par să comunice cu vecinii fără a se explica dacă într-adevăr comunică sau nu. Se naşte firesc întrebarea: Cum pot fi eliminaţi din examen elevi fără ca reprezentanţii comisiei să fie convinşi că aceştia au copiat?

Sunt şi explicaţii clare în care este relatat modul de copiere al elevilor, în cazul unora chiar cu ajutorul profesorilor. Acolo unde imaginile vorbesc de la sine, unde elevii sun văzuţi cu fiţuici, ne există loc de îndoială, însă, nu se poate pune aceeaşi etichetă pentru toţi.


 

De la aflarea rezultatelor, zeci de părinţi nu mai au linişte şi încearcă din răsputeri să schimbe situaţia. Se lovesc mereu de uşi închise şi de umeri ridicaţi, astfel că încearcă să-şi caute dreptatea în Instanţă. O parte dintre ei au apelat la un avocat şi au depus o cerere de suspendare a executării actului administrativ ce a dus la eliminarea elevilor, urmând ca pe 15 iulie să fie stabilit primul termen de judecată. Ba mai mult, i-au trimis un memoriu atât preşedintelui Klaus Iohannis cât şi premierului Victor Ponta. Anularea actului care a dus la eliminarea elevilor este singura lor speranţă că elevii vor putea să obţină diploma de Bac, în această sesiune, şi să-şi urmeze drumul pentru care au învăţat.

„Fiica mea a fost aşezată în sală în prima bancă, iar lângă ea au fost puşi alţi elevi, fără să fie lăsate locuri libere între ei. Fata şi-a făcut lucrarea, şi-a făcut ciorne, dar nu a comunicat nimic cu nimeni, nu a dat subiectele rezolvate celorlaţi. A fost eliminată pentru că a fost considerată sursă. Era treaba ei să îşi supravegheze timp de trei ore ciornele şi colegii?“, se întrebă Voicu Burtă, părintele elevei Alexandra Burtă, şefa de promoţie de la Ştei, care a absolvit cei patru ani de liceu cu media 10. 

Părinţii arată în special către comisia de examen şi către profesorii supraveghetori, care nu ar fi luat măsuri la timp.

„Dacă au văzut că elevii copiază, de ce nu i-au eliminat pe loc? Aşa spune metodologia. Trebuiau eliminaţi pe loc, cu proces verbal semnat de martori. Copii au note toţi pe lucrări şi i-au eliminat la afişarea rezultatelor. Culmea, tot comisia de examen de la Ştei a decis eliminarea, aceeaşi comisie care, la finalul probei, a consemnat că totul a decurs normal şi că nu au fost semnalate nereguli“, a mai precizat Voicu Burtă.

 „Dacă au copiat, cei care au copiat să plătească. Cerem să fie revizuite înregistrările video şi să se stabilească exact cine cu cine a vorbit sau ce a făcut“, au mai declarat părinţii elevilor.

Ei sunt indignaţi şi pentru că nu li s-a înmânat o copie a procesului verbal prin care candidaţii au fost eliminaţi, în timp ce ISJ Bihor a refuzat să înregistreze contestaţiile vizavi de eliminare.

Va mai recomandam:

Şefa de promoţie din Bihor eliminată de la Bac, mesaj disperat pentru preşedintele Iohannis: „Nu-mi pot face un viitor“. Reacţia ministrului Educaţiei

Elevă de nota 10, şefă de promoţie, eliminată de la Bac: „Nu ştiu ce se va întâmpla. Aveam planuri mari şi eram nerăbdătoare să ajung la facultate“

Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 

Imagini din aceeasi galerie
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
  • Rapoartele comisiei judeţene de Bacalaureat 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările