Episcopul Virgil Bercea, acuzat de dare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii DNA Oradea îl trimit în boxa acuzaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Virgil Bercea a fost trimis în judecată. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea îl acuză de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul. În acelaşi dosar mai este anchetat Adrian Domocoş, primarul oraşului Beiuş, plus alte opt persoane, printre care şi funcţionari ai Primăriei Beiuş

Se pare că episcopul Virgil Bercea ar fi semnat încheierea unui contract de parteneriat între Episcopia Greco-Catolică şi firma controlată de primarul Beiuşului, prin care aceasta din urmă închiria un imobil din proprietatea Episcopiei. În acest fel, Episcopia nu mai plătea impozit pentru nu mai puţin de 51 de clădiri din Beiuş, suma de care Episcopia a fost scutită fiind de peste 330.000 de lei.

Semnătura Episcopului Bercea apare pe respectivul contract din partea proprietarului, fiind conducătorul instituţiei pe care o reprezenta. Respectivul spaţiu urma să fie subînchiriat de către primarul Adrian Domocoş unei bănci.

"Episcopia Greco-Catolică de Oradea aşteaptă o inştiinţare oficială din partea autorităţilor pentru a vedea exact capetele de acuzare aduse reprezentanţilor Episcopiei pentru a putea informa opinia publică mai în detaliu", se arată în comunicatul transmis de Episcopia Greco-Catolică.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea, alături de primarul Adrian Domocoş şi episcopul Virgil Bercea au mai fost trimise în judecată alte opt persoane.

„Inculpatul Bercea Virgil este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul. Dosarul se află în cameră preliminară, fiind fixat termen pentru verificarea măsurilor preventive pentru mâine, 11 martie, iar termenul pentru verificarea cererilor şi excepţiilor în cameră preliminară este fixat la data de 2 aprilie”, a precizat judecătoarea Claudia Rus, purtătoarea de cuvânt a Curţii de Apel Oradea.

În cel priveşte pe Constantin Ovidiu Mihăilă, administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar.

La finele lui 2014, primarul Adrian Domocoş era arestat fiind acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor. Totodată, Ovidiu Mihăilă, administratorul Episcopiei era acuzat de dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, Domocoş a cerut şi a primit în concesiune, din 2011 până în 2014, de la protopopul greco-catolic din Beiuş o clădire, proprietatea bisericii, pentru o firmă despre care procurorii DNA Oradea susţin că i-ar aparţine edilului.

Imobilul a fost concesionat pentru 29 de ani, în favoarea societăţii Alge Dom Com SRL Beiuş, administrată de Raveca Pop, nimeni alta decât mama lui Domocoş. În schimb, primarul de Beiuş ar fi promis că va susţine interesele bisericii greco-catolice în zonă

Primarul a mai promis că le va elibera greco-catolicilor  o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea Episcopiei. Procurorii îl acuză şi că a mai favorizat neplata taxelor şi impozitelor din partea episcopiei, dar şi prin faptul că nu a sancţionat biserica pentru neîngrijirea faţadelor.

“În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuş, desfăşurând activităţi şi operaţiuni financiare realizate ca acte de comerţ, specifice funcţiei de administrator de fapt al unei societăţi comerciale,  incompatibilă cu funcţia de primar”, mai susţin procurorii DNA.

Astfel, acesta a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În urma percheziţiilor domiciliare ce au fost efectuate în această în locuinţa lui Domocoş a fost găsită fost găsită şi ridicată o armă cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricaţie chinezească, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcţionare şi o cantitate de muniţie, compusă din: 412 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartuşe cu glonţ calibru 308Win, 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcţionare, deţinute de inculpat fără drept. În preajma sărbătorilor de iarnă, Domocoş a fost lăsat în arest la domiciliu, dar, în urmă cu o lună, a ajuns, din nou, după gratii, după ce procurorii DNA  au solicitat înlocuirea măsurii, după ce au descoperit încă patru infracţiuni de abuz comise de edilul municipiului Beiuş.

Astfel, lucrările la imobilul Episcopiei Greco-Catolice ar fi fost executate în baza unor documente false, fiind emise autorizaţii cu documentaţie falsă. Totodată, s-a stabilit că nu a perceput taxe şi impozite de la greco-catolici în valoare de 330.000 de lei şi nu au fost luate măsurile legale în cazul magazinului de peşte, magazin ce funcţiona fără autorizaţie.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite