Elevii pot profita de vacanță pentru a cunoaște mai bine Universul, la Orășelul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naveta spațială din Orășelul Copiilor este unul dintre principalele puncte de atracție, pentru copii
Naveta spațială din Orășelul Copiilor este unul dintre principalele puncte de atracție, pentru copii

Copiii din Oradea pot călători prin Univers, prin intermediul imaginilor captate de telescoapele Hubble, Chandra, Spitzer, Herschel, Kepler și WISE. Cei de la Orășelul Copiilor, în colaborare cu profesoara Valentina Matei, membră fondatoare a Astroclubului „Meridian O" şi colaboratoare NASA, îi așteaptă pe orădeni la activitatea cu tema „Telescoape spațiale".

Copiii interesați de cunoașterea Universului, indiferent de vârstă, sunt așteptați joi, de la orele 16.00, în Orășelul Copiilor. Cei mici vor putea să confecţioneze ei înșiși  modelul telescopului  spaţial Hubble. În partea a doua a activităţii, participanții vor putea selecta câteva locuri de pe suprafaţa Pământului şi trimite astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională solicitări pentru a fotografia acele locuri. La sfârşit, fiecare va primi câte o diplomă de participare din partea organizatorilor, informează, printr-un comunicat, biroul de presă al primăriei Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite