Efectul „Flavia Groşan” în spitale: pacienţii Covid în stare gravă refuză oxigenul şi medicamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Declaraţiile publice ale doctoriţei Flavia Groşan generează probleme pentru personalul medical din spitalele orădene unde există situaţii în care pacienţii în stare gravă au refuzat oxigenoterapia întrucât medicul a spus că ar provoca edeme cerebrale.

„Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă încât ulterior a ajuns la ATI, întubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală, deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă implorându-ne să nu-i dăm oxigen", a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian  Borcea, pentru ebihoreanul.ro.

Pacientul a fost lăsat să îşi dea seama singur că nu putea respira fără oxigen. „Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis "Ok, nu vreţi? Bine, staţi 5 minute liniştit". După 5 minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen", a mai explicat dr. Borcea, în opinia căruia situaţia generată de "fenomenul Groşan" este una "tristă, pur şi simplu tristă", pentru că "oameni în stare gravă fără cunoştinţe medicale sunt învăţaţi să refuze ajutorul medical, fiind convinşi că acesta le face rău".

Contactat de corespondentul adevarul.ro pe marginea subiectului, medicul spune că încrederea oamenilor în actul medical s-a deteriorat dinainte de "cazul Groşan". Iar asta din cauza informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare dar şi în mass-media, care pun la îndoială buna credinţă a personalului medical, generând o adevărată psihoză în rândul oamenilor simpli care au ajuns să refuze medicamente, oxigenul (pentru că aşa zice dr. Flavia Groşan că provoacă edeme cerebrale) şi evită să meargă la spital până în ultima clipă, când deja starea lor e gravă. 

O psihoză

"E un fenomen în creştere, tot mai acut, tot mai intens, de mai multe săptămâni. Sunt unii oameni care, teoretic, ar şti ce spun, dar îi ia gura pe dinainte şi nu se gândesc la consecinţe. Pseudo-eroi tot apar şi se ajunge la un volum de informaţii negative care îi dă peste cap pe oamenii simpli", spune Borcea.  

Medicul s-a referit şi la cazul din Spitalul Judeţean Sibiu, unde medicii au fost acuzaţi că ţin legaţi pacienţii nemotivat: "Am avut pacienţi care au refuzat şi simpla aplicare a unui leucoplast pe branulă, spunând că se simt legaţi. Sunt unii care refuză anumite medicamente, pentru că au auzit ei că nu e bine, că le face rău. Sunt multe şi se întâmplă deja zilnic. Este o psihoză pe care nu mi-o imaginam, care face extrem de mult rău, în primul rând pacienţilor", declară dr. Hadrian  Borcea.

Potrivit medicului, neîncrederea în sistem a dus până acolo încât pacienţii evită să se mai prezinte la spital la primele simptome ale Covid 19, şi ajung la Urgenţe în stare gravă. "Ceea ce vedem în acest val e că mulţi vin în stare gravă. Nu mai vin cazuri uşoare, care s-ar rezolva plecând acasă, avem foarte puţine. Oamenii vin în ultimul moment, când sunt deja în stare gravă", a mai spus Borcea. 

Vă recomandăm şi: 

Flavia Groşan, medicul care susţine că tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, audiată. Ce spune aceasta

Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, după audierea doctoriţei Flavia Groşan: „Va continua să îşi trateze pacienţii exact cum a făcut-o până acum“ VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite