Educatoarele care vor preda sistemul Waldorf vor trece prin 8 module de formare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
120 copii vor studia de anul viitor în sistem Waldorf
120 copii vor studia de anul viitor în sistem Waldorf

Inspectoratul Școlar Bihor a anunțat că începând de mâine și până pe 10 martie se pot face înscrieri la prima grădiniță cu sistem de predare Waldorf. Până în acest moment, există peste 40 de cereri în condițiile în care sunt aprobate 60 de locuri.

"Psihologia Waldorf pune accent pe spiritul, sufletul copilului. Copilul Waldorf se bucură de respectul educatorului și de libertate", a explicat educatoarea Eugenia Drăgoi. Potrivit specialiștilor, educatorul care predă în grădinițe acest sistem trebuie să treacă prin opt module de formare. "Noi vom avea două grupe pentru predare în limba română și una pentru predare limba maghiară. Educatorii de etnie maghiară vor fi instruiți de specialiști din Ungaria", a spus Eugenia Drăgoi.

60 de locuri la grădinița cu predare Waldorf

În grupele Waldorf, activitățile se petrec precum într-o familie, vârsta copiilor fiind neomogenă. Cu alte cuvinte, în aceeași grupă se vor regăsi copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. "Înscrierile vor începe în data de 18 februarie și se vor încheia pe 10 martie. Vor fi disponibile 60 de locuri și încă de acum există 43 de cereri", a precizat Dorel Luca, șeful Inspectoratului Școlar Bihor care a spus că, în timp, se dorește înființarea unor școli și licee care să folosească sistemul de predare Waldorf ca alternativă la cel tradițional. În acest moment, la grădinița de pe Calea Aradului învață și 47 din cei 71 de copii de la grădinița numărul 36, care s-a desființat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite