Defecțiuni în lanț au ținut tramvaiele și orădenii pe loc, mai bine de trei ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de orădeni au avut în această dimineață scuza perfectă pentru a fi întârziat la serviciu sau la școală. Un scurtcircuit lângă Biserica Emanuel și o șină ruptă în zona Parcului 1 Decembrie au scos tramvaiele din uz, la oră de vârf. Până în acest moment, cea de-a doua defecțiune nu a fost remediată, în locul tramvaielor fiind puse în folosință patru autobuze.

Ca într-un lanț al slăbiciunilor, circulația tramvaielor a fost întreruptă astăzi între orele 6.40 - 7.25, iar apoi, la cinci minute după remedierea firului rupt de lângă Biserica Emanuel, șina a cedat lângă parcul 1 Decembrie. „Faptul că s-a rupt șina lângă Casa de Cultură a Sindicatelor a afectat circulația pe toate liniile. Patru autobuze au fost puse la dispoziția călătorilor, pentru a înlocui tramvaiele", a spus Carmen Tocuț, purtător de cuvânt la OTL Oradea.

Taxi

Miile de elevi și orădeni grăbiți au apelat însă la taximetre, pentru a ajunge la timp la destinație. „În dimineața aceasta am avut de două ori mai mulți clienți decât într-o zi normală de luni”, a spus, mulțumit de încasări, Kovacs Andras, un taximetrist din Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite