Decizie surprinzătoare în dosarul Liviei Bara, fosta secretară a comunei Sînmartin acuzată că a provocat un prejudiciu de peste 400.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizie surprinzătoare în dosarul Liviei Bara, fosta secretară a Consiliului Local Sînmartin. După ce în primă Instanţă a fost condamnată la închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Bihor, la Curtea de Apel Oradea a fost achitată.

Trimisă în judecată pe motiv că ar fi provocat un prejudiciu de peste 400.000 de euro primăriei Sânmartin, Livia Bara, fosta secretară a primăriei, a fost achitată de către judecătorii Curţii de Apel Oradea, decizia fiind definitivă.

“Vreau să precizez de la început că soluţia de achitare definitivă este munca unei echipe de avocaţi . Alături de mine, care am reprezentat-o de la început pe doamna Livia Bara, şi-au adus ulterior aportul colegii mei avocaţi Xenia Bara, Tiberiu Ban, Anatol Pânzaru, Mircea Meşter şi Florina Faur . Era evident de la început că doamna Bara era nevinovată . Trei din schimburile de terenuri imputate aveau referate întocmite de doamna Groza pentru că doamna Bara era în concediu . Cu toate aceste i s-au imputat ei şi aceste schimburi. Clienta mea a întocmit doar referate privind îndeplinirea condiţiilor legale ale schimburilor de terenuri fără a face aprecieri asupra oportunităţii schimburilor. Ea nu a făcut parte din Comisia Economică şi nici din consilierii care au votat ulterior schimburile de terenuri şi care au apreciat oportunitatea schimburilor. Comuna Sânmartin avea nevoie de suprafeţe mari de teren pentru că avea deficit pentru terenurile care erau necesare pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Nici o persoană din cele care au aprobat schimburile de terenuri nu a fost trimisă în judecată. Livia Bara a fost un fel de acar Păun, deşi ea nu a avut nici o putere de decizie” ne-a declarat avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul Liviei Bara.

image

Avocatul Razvan Doseanu, aparatorul Liviei Bara

Instanţa a achita-o de toate acuzaţiile. Potrivit soluţiei pe scurt, aşa cum apare pe portalul Curţii de Apel: „În baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod de procedură penală cu aplicarea dispoziţiilor art. 418 Cod de procedură penală admite apelul declarat de inculpata Bara Eugenia  Livia împotriva sentinţei penale nr. 9 din 23 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 22962/271/2013. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi rejudecând: În baza art.5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpata Bara Eugenia Livia este noul Cod penal şi Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare după 01 februarie 2014. În baza art. 396 alin. (1), (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpata Bara Eugenia Livia pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal faţă de lipsa tipicităţii obiective a faptelor reţinute în forma unităţii legale.”

În anul 2013, procurorii DNA Oradea au dispus trimiterea în judecată a notarei Livia Bara, fosta secretară a Consiliului Local Sînmartin, acuzată că a prejudiciat bugetul comunei cu peste 400.000 euro cedând terenuri scumpe din proprietatea localităţii, în schimbul unor suprafeţe fără valoare ale unor rude şi consilieri locali. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001-2004, la solicitarea mai multor persoane fizice, domiciliate în comuna Sînmartin, dar şi în alte localităţi din judeţul Bihor şi chiar din alte judeţe, Consiliul Local Sînmartin a aprobat schimburi de teren, terenurile oferite de persoanele fizice fiind amplasate în sate mărginaşe ale comunei, iar cele cerute la schimb erau situate în apropierea centrului comunei Sînmartin, în zona turistică Băile Felix.

Schimburi de terenuri

„În 9 situaţii din 10, persoanele fizice care au solicitat schimburi de terenuri, au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite, în defavoarea consiliului local. Pentru schimburile de teren care s-au realizat în perioada 2001-2003, Consiliul Local Sînmartin a ales o procedură aparte, din care primarul comunei a fost exclus. În aceste condiţii, referatele de specialitate cu propunere de aprobare a schimburilor imobiliare nu au fost întocmite de Biroul agricol din cadrul Primăriei Sînmartin, ci de secretarul Consiliului Local, inculpata Bara Eugenia Livia, cu toate că, din documentaţie rezulta clar că schimburile de terenuri vizate erau de folosinţă exclusiv agricolă”, se arată în rechizitoriul DNA.

De asemenea, după aprobarea schimbului de teren, înscrisul autentic de schimb imobiliar a fost semnat de Eugenia Livia Bara, ca şi împuternicit al Consiliului Local, şi nu de primar, căruia îi reveneau aceste atribute de reprezentant al primăriei în relaţiile cu alte instituţii, persoane juridice şi persoane fizice, conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Concret, în calitate de secretar al Consiliului Local Sînmartin, inculpata Eugenia Livia Bara a întocmit referate de specialitate prin care a stabilit, cu intenţie, valori diminuate faţă de valoarea reală, a unor terenuri din proprietatea privată a Consiliului Local Sînmartin şi a propus tranzacţii civile de schimb imobiliar a terenurilor respective, determinându-i în acest mod, pe consilierii locali din cadrul Comisiei economice şi pe cei din cadrul Consiliului Local Sînmartin, să avizeze şi să aprobe schimburile de teren. În urma acestor schimburi, Consiliul Local Sînmartin a fost prejudiciat cu suma de 412.850 euro, iar solicitanţii schimburilor de teren au obţinut un folos necuvenit de 412.850 euro.

Va mai recomandam:

Livia Bara a fost condamnată la închisoare cu executare după ce a provocat un prejudiciu de peste 400.000 de euro comunei bihorene Sînmartin

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite