De ce nu este Victor Micula după gratii: „Arestarea nu poate fi dispusă doar pentru satisfacţia opiniei publice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
micula victor foto

Tribunalul Bihor a făcut publice motivele pentru care a refuzat arestarea milionarului Victor Micula, măsură cerută la începutul acestui an de procurorii care îl anchetaseră pe tânărul milionar şi care l-au acuzat că i-a sfidat şi a încercat să tergiverseze ancheta în cazul lui.

Arestarea lui Micula, după cum a scris şi adevarul.ro, a fost cerută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care l-au şi trimis în judecată, la sfârşitul anului trecut, împreună cu patru agenţi de poliţie care i-ar fi permis să acceseze baze de date secrete ale MAI, să participe la o percheziţie dar şi l-ar fi protejat, închizând ochii la abaterile rutiere pe care le-a comis.

Solicitarea a fost respinsă de instanţă, atât de judecătorul de la Tribunalul Bihor, pe 26 ianuarie, în acest an, cât şi ulterior de un complet al Curţii de Apel Oradea, pe 1 februarie, fără ca anchetatorii ori instanţele să facă publice motivele. Atât argumentele procurorilor cât şi motivele respingerii reies din încheierea motivată făcută publică, acum, de Tribunal Bihor. 

Pericol pentru ordinea publică

Astfel , procurorii i-au imputat lui Victor Micula faptul că, toamna trecută ar fi încercat să împiedice ancheta pornită împotriva lui, în momentul în care a aflat că aceasta a ajuns într-un stadiu avansat. Astfel, milionarul s-ar fi retras în Elveţia, trimiţând acasă cereri în care invoca pandemia pentru refuzul de a se prezenta la audieri.

Mai mult, el a trimis cereri ca să fie interogat prin videoconferinţă, apoi s-a răzgândit şi a cerut amânare pentru ca, în final, să solicite audierea prin comisie rogatorie internaţională, cea din urmă solicitare fiind respinsă, ca neîntemeiată, căci în opinia anchetatorilor „inculpatul nu doreşte în realitate să participe efectiv la efectuarea urmării penale în cauză, ci să o împiedice. 

Colecţionar de infracţiuni

Procurorii au susţinut în cererea de arestare că „măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor care i se aduc inculpatului şi că este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Concret, acuzaţiile pentru care a fost deja trimis în faţa instanţei - două infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, respectiv instigator la o astfel de infracţiune, respectiv uzurpare la calităţi oficiale – sunt extrem de grave. În plus, însă, Victor Micula ar mai avea un dosar penal în care a fost pus sub urmărire penală pentru o salbă de fapte: 17 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, respectiv 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Sfidare

Şi nu e tot, căci procurorii i-au imputat lui Micula "sfidare la adresa organelor judiciare cât şi la adresa opiniei publice”. Motivul? În timp ce invoca frica de coronavirus ca motiv pentru refuzul de a se întoarce acasă, el chefuia într-un hotel de lux cu prietenii, fără cea mai mică teamă, fără măşti, ori distanţare", postând filmuleţe şi fotografii de la petrecerile sale, în acelaşi timp cu mesaje jignitoare la adresa anchetatorilor săi, pe care i-a catalogat „infractori” care „vor să le arate şefilor un trofeu mare... Hai mai daţi dracului de treabă...”.

„Este o sfidare a autorităţilor judiciare”, care a tulburat ordinea publică „prin percepţia că s-ar situa în afara legii şi a oricărei răspunderi în faţa organelor coercitive ale statului”, au reclamat procurorii, potrivit încheierii judecătoreşti.

Nu-i motiv

În opinia judecătoarei Veronica Ioniţă, cea care a soluţionat propunerea de arestare formulată de procurori, solicitarea nu era întemeiată. Faptul că Micula s-a mutat în Elveţia în timpul anchetei şi nu s-a prezentat la audieri, a fost considerată de judecătoare „un drept” al acestuia.

“Schimbarea locuinţei fără înştiinţarea organului judiciar nu atrage în mod automat incidenţa acestui caz de arestare preventivă, fiind necesar a fi dovedit scopul indicat de dispoziţia legală”, adică faptul că încerca să se sustragă ori să fugă.

Or, acest lucru nu e dovedit. „Nu are nicio relevanţă că inculpatul şi-a indicat domiciliul procesual, la un hotel din Elveţia. Acesta era liber să locuiască unde doreşte, chiar dacă în privinţa sa erau în derulare acte de urmărire penală. De altfel, din investigaţiile efectuate de către procuror şi mai apoi din înştiinţarea oficială pe care inculpatul a adresat-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, rezulta în mod clar că se afla în Elveţia”, scrie în încheiere. 

Nu-i sfidare, e obrăznicie

Cât despre comportamentul sfidător al milionarului, care ar fi „tulburat” opinia publică, judecătoarea a statuat că „arestarea preventivă nu poate fi dispusă doar spre satisfacţia opiniei publice sau pentru sancţionarea comportamentului sfidător sau denigrator al inculpatului la adresa organelor judiciare ori a comportamentului excentric, opulent, de nepăsare cu privire la acuzaţia penală”. 

În opinia judecătorului, comportamentul lui Victor Micula se încadrează mai degrabă la o „manifestare ireverenţioasă la  adresa organelor judiciare”, care constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amendă judiciară „nicidecum cu arestarea preventivă”.

Judecat cu-ncetinitorul

Milionarul Victor Micula a fost trimis în judecată în decembrie anul trecut, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor îl acuză că a accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne şi a participat la o percheziţie cu cagulă şi geacă de poliţist, în acelaşi dosar fiind trimişi în faţa instanţei şi patru subofiţeri de la Poliţia municipiului Oradea, între care unul e pensionar. 

Concret, Victor Micula este acuzat de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, două fapte de acces ilegal la un sistem informatic şi uzurpare de calităţi oficiale. 

Cei patru poliţişti trimişi în judecată alături de Micula sunt: Ovidiu Iovian Vaida - acuzat de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale; Claudiu Rengle - în prezent pensionar, acuzat de abuz în serviciu; Camelia Erdei - căreia i se impută acces ilegal la un sistem informatic, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, dar şi complicitate la două fapte de acces ilegal la un sistem informatic; Alin Claudiu Zanca - acuzat de complicitate la instigare la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi abuz în serviciu;

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bihor şi a ajuns în Camera preliminară a instanţei, unde a primit termen abia pentru data de 14 mai, în acest an.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Victor Micula e liber. Cererea de arestare pe numele lui a fost respinsă definitiv

Procurorii cer arestarea lui Victor Micula. Milionarul e acuzat că i-a sfidat pe anchetatori

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite