Cum s-a încurcat în minciuni şeful PSD Bihor, încercând să demonstreze că Primăria Oradea a solicitat prea puţini bani de la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Mang
Ioan Mang

Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, susţine că Primăria Oradea a primit de la Guvern un ajutor mic pentru plata gazului deoarece doar atât au cerut edilii. În replică, Primăria Oradea arată documentele care-l contrazic pe liderul PSD Bihor.

Primăria Oradea a primit, la sfârşitul lui 2017, doar 4 milioane de lei pentru plata în avans a gazului necesar încălzirii oraşlui, în condiţiile în care suma solicitată era de 40 de milioane de lei. Printr-o rectificare a Guvernului, în conturile Primăriei din Oradea au mai ajuns 11 de lei, insuficienţi însă.

“Au primit cât au cerut. Guvernul a dat fiecărei primării cât a cerut. Din câte am văzut, Primăria Oradea a cerut 4 milioane, aşa că a primit 4 milioane de lei. Au explicat în text că au nevoie de 40 de milioane, dar au cerut 4 milioane”, a declarat Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor.

În replică, reprezentaţii Primăriei din Oradea susţin că şeful PSD Bihor minte, aratând documentele care atestă faptul că prin adresele trimise s-a solicitat suma de 40.000 de lei, respective 4.000.000 de lei vechi.

“Conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 943/6.11.2017, adresei nr. 365730 din 13.11.2017, Notei de fundamentare şi Proiectului de Hotărâre de Guvern, Primăria Municipiului Oradea a solicitat alocarea sumei de 40 de milioane de lei din Fondul naţional de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, pentru aprovizionarea cu gaz metan şi asigurarea continuităţii serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat”, au precizat reprezentanţii Primăriei Oradea.

“În toate documentele, începând de la proiectul şi Hotărârea de Consiliul Local din luna noiembrie, prin care se cere alocarea acestei sume, şi până la proiectul de Hotărâre de Guvern înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale de prefectul Ioan Mihaiu şi chiar Hotărârea de Guvern semnată de prim-ministrul Mihai Tudose, este menţionată doar suma de 40.000 mii lei", a afirmat viceprimarul Florin Birta.

Actele prezentate de reprezentaţii Primăriei Oradea susţin contratiul celor declarate de Ioan Mang.

După clarificările date de către reprezentanţii Primăriei Oradea, Mang a declarat că informaţiile prezentate de către el au fost luate de pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG)

În replică, reprezentanţii Primăriei Oradea au pus la dispoziţie adresa respectivă, din care rezultă fără niciun dubiu, că suma solicitată de Primăria Oradea este de 40 milioane de lei.

“Suma de 4.000 mii lei (4 milioane lei), care apare pe site-ul guvernului este o “eroare materială” de care nu se face vinovată Primăria municipiului Oradea, aşa cum a susţinut domnul Ioan Mang” se arată în comunicatul transmis de Primărie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite