Cum a lăsat un orădean funcţia de director ca să-i înveţe pe alţii să alerge. Anual, pune pe fugă întregul oraş şi transformă oameni simpli în IronMan

Cum a lăsat un orădean funcţia de director ca să-i înveţe pe alţii să alerge. Anual, pune pe fugă întregul oraş şi transformă oameni simpli în IronMan

A fost desemnat Double IronMan în două rânduri şi de patru ori IronMan. A fost la triatlonuri în Ungaria şi România, la alergări montane în Ungaria şi Grecia, a făcut alpinism în Rusia, SUA şi Argentina. Pentru orădeanul Szokolszky István, mai important decât toate medaliile şi titlurile este însă că, an de an, pune întregul oraş în mişcare şi reuşeşte să transforme oameni şimpli în IronMan.

GALERIE FOTO

István a început să facă sport din copilărie. De peste 20 de ani e practicant de arte marţiale, unde a fost antrenat de maestrul Iancu Nicolae, iar de 8 ani e sportiv de anduranţă. Distanţele şi efortul fizic le-a crescut treptat, antrenându-şi nu doar corpul ci şi psihicul, în aşa fel încât să-şi poată doza forţa şi energia.

 „Aş putea alerga la orice oră un maraton, fără probleme şi fără febră musculară”, spune bărbatul de 46 ani. Până în această primăvară, István a lucrat ca director de producţie la o firmă de producţie publicitară, dar a renunţat ca să se dedice în întregime Clubului sportiv Xterra coordonat de preşedintele József Deme şi care, de mai bine de 5 ani, organizează în Bihor competiţii de cros, triatlon şi maraton.

Oradea aleargă

 Cele mai vechi sunt Oradea Oradea City Running Day, un maraton cu distanţe croite pentru întreaga familie şi campionatul internaţional de triatlon Xman Romania, cel mai dur triatlon din ţară, în care temerarii trebuie să parcurgă 3800 de metri înot, 180 de km pe bicicletă şi 42 de kilometri în alergare ca să câştige titlul de Ironman şi jumătate din aceste distanţe pentru titlul de Half Ironman.

Dacă la început, Oradea City Running Day a strâns puţin peste 300 de participanţi, la concursul din acest an au fost peste 1000, copii, tineri, adulţi, pensionari. Pe mulţi i-a pregătit chiar István, care organizează antrenamente gratuite în fiecare săptămână, într-un parc din Oradea, educându-i pe oameni cum să alerge corect, cum să respire, să-şi mişte mâinile, picioare, ce încălţăminte şi îmbrăcăminte să poarte, în funcţie de anotimp dar şi de teren.

 „Comunitatea alergătorilor din Oradea a crescut semnificativ şi mulţi sunt din rândul celor de peste 35-40 ani. Ei se apucă ori se reapucă de sport, vor să renunţe la rutină, să scape de stres, e un lucru foarte interesant. Avem şi grupă de copii, iar în cazul lor avem mare noroc cu părinţii. Copiii sunt aduşi la antrenament doar dacă părinţii acceptă ideea că e bine să facă sport. Dacă părintele este indiferent sau refuză, practic niciun club nu are şanse, indiferent cât de bun e”, spune István.

Făuritor de IronMan

Cei care vor mai mult, pot opta pentru antrenamentele de triatlon: înot, alergare şi ciclism.Unul dintre membrii clubului are 55 ani şi s-a apucat de sport în urmă cu 6 ani. Acum participă la 7-8 concursuri anuale de triatlon. O orădeancă s-a înscris în urmă cu 6 luni. Avea tensiune, de peste 200, iar medicii iar prescris medicamente pe care să le ia permanent. „Acum are tensiune normală. A avut nevoie doar de îndrumare. Eu consider că pentru astfel de rezultate merită să continui această muncă”, explică orădeanul.

Clubul are, însă, şi altfel de rezultate, chiar spectaculoase: după doar 2 ani de antrenamente, 13 dintre sportivii amatori au cucerit titluri de IronMan iar 7 de half IronMan.

 „Toţi au pornit de la 0. Majoritatea ştiau să înoate la nivel de începător. După 50 de metri se ţineau de marginea bazinului pentru că nu mai aveau suflu. Alţii nu puteau alerga continuu 10 kilometri. Acum, sunt un model pentru familie, la locul de muncă. În 2 ani de zile au renunţat la multe lucruri, au făcut sacrificii, dar au devenit mult mai sănătoşi, chiar oameni de fier. Iar pentru clubul nostru este o onoare că au reuşit asemenea performanţe”.

Maraton pentru un zâmbet

În acest an, clubul a mărit numărul de competiţii pregătite pentru amatori, organizând, de pildă, în primă ediţie "Crosul Cetăţii", la sfârşitul săptămânii trecute Oradea Night Run, cel din urmă un concurs cu trei curse: Mini, Cross sau Semimaraton.  „În decembrie urmează o altă competiţie, tot pentru amatori, un cross intitulat Santa cross, unde avem şi cursa copiiilor inclus, în ianuarie un maraton pe teren accidentat. În total, am exins numărul competiţiilor pe care le vom organiza pentru bihoreni la 10, în fiecare an. Interesul nostru nu e neapărat să creştem sportivi de performanţă, ci să scoatem cât mai mulţi oameni din casă, să le arătăm că oricine poate să alerge. Iar după toţi anii petrecuţi împreună, membrii clubului se implică activ în toate aceste evenimente. Ei sunt voluntari la competiţiile pe care le organizăm, sunt prezenţi de la început şi până la sfârşit.  Scopul nostru, al tuturor, este să-i facem pe orădeni mai sănătoşi”, spune el.

 Tot în decembrie, István organizează şi un altfel de eveniment sportiv. Se numeşte „24 de ore pentru n zâmbet” iar în acest an va fi deja a şasea oară când, într-un mall, alături de alţi sportivi, va alerga pe bandă sau va pedala pe o bicicletă fitness timp de 24 de ore, ca să strângă bani pentru copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Gavril Curteanu.

Proiectul este tot al lui, iar din acest an, iniţiativa a fost preluată şi va fi pusă în practică şi  în Cluj, şi în Mureş. „Sunt mândru că astfel de evenimente, iniţiate de clubul nostru, prind viaţă”, spune sportivul care mai are, însă, un vis. Să „crească” un Ironman care să reprezinte apoi să reprezinte România la un Joc Olimpic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: