Cum a fost capturat un urmărit internaţional pentru trafic de cannabis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmărit internaţional pentru că s-a sustras de la executarea unei condamnări la închisoare cu executare pentru trafic internaţional şi deţinere de droguri de risc, un orădean a fost capturat în urma unei operaţiuni speciale a poliţiştilor şi procurorilor Antidrog.

Condamnat definitiv pe 20 iunie, la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare, de către magistraţii Tribunalului Bihor Raul Stuparu a fost prins intrând în ţară cu 60 de grame de cannabis.

Tânărul de 22 de ani nu s-a prezentat la Penitenciarul Oradea şi nici nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi încarcerat după pronunţarea Tribunalului. La începutul acestei săptămâni, autorităţile judiciare au aflat că acesta se ascunde în Oradea.

Totul ar fi pornit de la o acţiune de prindere flagrant a unui dealer de cannabis realizată de poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea unui procuror DIICOT.

Prins în timp ce încerca să vândă 25 de grame de cannabis unui investigator sub acoperire, traficantul a fost, în urmă cu 3 ani, martor în dosarul lui Raul Stuparu. Întrebat de procurorii DIICOT dacă avea informaţii despre fugar, individul le-a dezvăluit că tânărul pe care îl căutau de 3 luni se afla, de fapt, acasă, şi chiar se întâlnise cu el cu o zi mai devreme.

Dealerul a fost de acord  să îl cheme pe Stuparu la o nouă întâlnire, pentru marţi seară, însoţit fiind de poliţiştii Antidrog şi de cei de la Compartimentul Urmăriri.

Raul Stuparu a fost ridicat de echipajele de poliţişti în momentul în care şi-a făcut apariţia la întâlnirea cu amicul său şi a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite