"Creând, schimbăm lumea", proiect cultural Oradea - Debreţin lansat de municipalitate

Oradea

Artiștii orădeni au ocazia să-și expună lucrările la Oradea și Debrețin, pe banii municipalității, în cadrul proiectului cultural "Creând, schimbăm lumea". Proiectul a fost lansat ieri și cei care doresc să participe se pot înscrie la Casa de Cultură a Municipiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Primăria Oradea în colaborare cu Primăria din Debreţin au pus, încă de anul trecut, bazele unui proiect cultural numit „Creând, schimbăm lumea", care dă posibilitatea tinerilor artişti plastici să-şi promoveze creaţiile. Administraţiile locale ale celor două oraşe au hotărât continuarea acestui proiect şi în acest an" a precizat viceprimarul Biro Rozalia.

 Participanţii la acest proiect trebuie să aibă vârsta maximă de 35 de ani şi să prezinte o dată cu depunerea formularului de înscriere, fie dovada că sunt studenţi ai unei Facultăţi de Arte Plastice, fie dovada absolvirii unei astfel de facultăţi sau dovada că sunt membri într-o asociaţie de arte plastice.

Formularul de înscriere se poate depune, începând de ieri și până la data de 24 aprilie, la Casa de Cultură a Municipiului, de luni până vineri, între orele 10:00 -14:00. Depunerea operelor se va face la Casa de Cultură a Municipiului Oradea în perioada 3 - 11 mai 2010, cu menţiunea că un artist plastic poate participa cu maximum trei opere. Operele depuse trebuie să fie realizate în perioada 2008-2009 şi să nu mai fi fost expuse până acum în nicio altă expoziţie.

Jurizarea concursului va avea loc la sfârşitul lunii mai, urmând ca în perioada 16 - 30 iunie să aibă loc, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, o expoziţie cu cele mai reprezentative opere din concurs. Premiile acordate căştigătorilor de către Primăria Oradea şi Primăria din Debreţin vor consta în organizarea în anul 2011 a unei expoziţii comune la Debreţin şi Oradea, în cadrul căreia căştigătorii desemnaţi din partea celor două administraţii locale vor putea să-şi expună operele. Totodată, administraţiile locale vor acorda un premiu special în valoare de 200 de euro pentru alţi doi câştigători. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrările în ceea ce priveşte dimensiunile lor sunt: artă plastică: pictură (max 100x130 cm), grafică (max 100x70 cm), sculptură (dimensiuni uşor transportabile), artă decorativă: textil (100x200 cm), prelucrarea ceramicii, orfevrărie şi sticlărie (100x200 cm),  arta fotografică (max. 50x70 cm cu ramă cu tot).


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările