Conducerea Spitalului Clinic Județean Oradea vrea reabilitarea blocului operator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul legist Carmen Radu este managerul proiectului care a obținut finanțare europeană
Medicul legist Carmen Radu este managerul proiectului care a obținut finanțare europeană

Fără experiență în domeniul accesării de fonduri europene, Spitalul Clinic Județean Oradea a devenit oficial beneficiarul proiectului mobil de medicină legală pentru situații de urgență în zona transfrontalieră. Următorul proiect vizează reabilitarea blocului operator.

"Spitalul Clinic Județean nu are experiență în derularea acestui gen de proiecte, de aceea programul cu finanțare europeană privind gestionarea situațiilor de urgență în zona transfrontalieră este o reușită", a spus Florian Bodog, managerul instituției spitalicești, desemnată drept beneficiar al programului. Proiectul a fost inclus în programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România. "Partenerul nostru este Universitatea din Debrețin. Proiectul se derulează pe o perioadă de 12 luni", a spus Carmen Radu, managerul proiectului. Valoarea programului este 69.882 euro din care o pondere de 85% o reprezintă fondurile nerambursabile. "13% este aportul bugetului de stat al României, iar 2% o reprezintă contribuția proprie. În Ungaria, bugetul de stat suportă 15%", a spus Carmen Radu.

Proiecte în derulare

Conducerea Spitalului Județean Oradea are în vedere derularea mai multor programe menite să îmbunătățească actul medical. "31 miliarde lei din fondul ministerului sănătății vor fi folosiți pentru informatizarea spitalului. Intenționăm să achiziționăm un computer tomograf în baza unui parteneriat româno-maghiar și să reabilităm blocul operator de la spitalul județean", ne-a spus Florian Bodog, managerul Spitalului Clinic Județean.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite