COMPANII DE TOP Sute de locuri noi de muncă în plină criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 18 ani de experienţă în gospodărirea apelor, Repcon e pe primul loc din ţară. În anii de criză, compania Repcon a găsit soluţia şi resursele necesare pentru a crea peste 600 de locuri de muncă pentru orădeni.

Cu o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, Repcon se situează pe locul întâi din ţară, între firmele care au acelaşi domeniu de activitate, şi pe locul patru în România, între celelalte companii. Firma a luat fiinţă în anul 1993 şi se ocupă cu construcţii în domeniul gospodăririi apelor. Societatea deţinută de omul de afaceri Mircea Nistreanu a realizat cele mai importante lucrări din Banat şi Transilvania. Firma a ajuns să fie recunoscută şi în străinătate, câştigând licitaţii internaţionale şi realizând lucrări de interes româno-maghiar.

Secretele succesului

Aşa cum explică directorul Mircea Nistreanu, cea mai importantă carte de vizită este seriozitatea. „Ne recomandă experienţa şi seriozitatea, faptul că niciodată nu am întârziat predarea lucrărilor”, a explicat Nistreanu. În criză, firma a reuşit să-şi crească cifra de afaceri şi numărul de angajaţi.
„Au început finanţările date de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, alături de finanţări primite prin Fondul de Mediu sau fonduri PHARE. Cea mai mare realizare este barajul de la Suplacul de Barcău, inaugurat în 2010. Este prima acumulare permanentă din România, după revoluţie”, a explicat directorul.

În toiul crizei, societatea  şi-a mărit colectivul de la 150 de angajaţi la 800. „Avem grijă de oameni, le asigurăm cazarea şi o masă caldă. Iarna, trei luni, nu avem lucrări, dar îi plătim. Cel mai puţin am dat 75 la sută din salariu”, a spus managerul. Un alte avantaj este atragerea fondurilor europene, doar în acest an firma atrăgând două milioane de euro.

Implicaţi în comunitatea locală


Firma s-a implicat în comunitatea locală prin sponsorizări şi finanţări. A sprijinit biserici, şcoli, case de copii, a oferit donaţii pentru oamenii cu dizabilităţi, a mobilat grădiniţe la standarde europene. Printre investiţiile făcute în folosul orădenilor se numără donaţiile făcute Spitalului Judeţean şi Spitalului de Recuperare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite