Cine este omul din spatele Wikifeet, enciclopedia unde vezi picioarele celebrităţilor. „La 13 ani am realizat că sunt atras de picioare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wikifeet, cea mai mare enciclopedie online dedicată picioarelor celebrităţilor, a avut doar în ultima lună 11,3 milioane de vizitatori. Cel care a creat-o, Eli Ozer, e un programator de 40 ani din Israel care recunoaşte public faptul că are un fetiş pentru picioare încă de când era adolescent.

"Prima dată când am realizat că sunt atras de picioare, aveam în jur de 13 ani. Îmi aduc aminte că opream aparatul video la secvenţele în care se vedeau picioarele actriţelor", a povestit Elie Ozer publicaţiei metro.co.uk

Picioare la control

Din această pasiune s-a născut şi ideea platformei Wikifeet, unde utilizatorii pot încărca fotografii şi clipuri video cu picioarele celebrităţilor sau, de ce nu, chiar ale lor, iar ceilalţi să le noteze pe o scară de la zero la cinci: picioare oribile, urâte, OK, drăguţe sau frumoase.  

Membrii îşi pot crea aici propriul cont, pe care pot achiziţiona fotografii sau videoclipuri, câştigând puncte şi deblocând comenzi care le permit chiar să discute cu modelele. Site-ul are, din 2017, rubrică separată pentru femei şi bărbaţi iar din 2018 şi pentru femeile din industria XXX (wikifeetX). Pe platformă sunt prezente şi numeroase vedete din România, ca de pildă Loredana Groza, Anda Adam, Inna, Andra Măruţă sau Alina Ieremia. 

(Alina Eremia, FOTO: Wikifeet)

Imagine indisponibilă

„Am lucrat ca programator pentru un centru medical când am creat site-ul, în 2008. Iniţial, am gândit-o ca o colecţie online de fotografii cu picioare de celebritate, în speranţa că alte persoane care împărtăşesc fascinaţia şi curiozitatea mea vor contribui cu fotografiile lor preferate. A durat ceva timp şi, puţin câte puţin, oamenii s-au alăturat site-ului şi au adăugat fotografii proprii. Noile galerii au atras oameni noi şi, cu cât au intrat mai multe persoane, cu atât s-a mărit şi numărul galeriilor. Nu m-am aşteptat niciodată să devină atât de popular”, a explicat Ozer. 

Fără nuditate

Popularitatea a însemnat, în timp, şi mai multă muncă. În 2017, Ozer avea deja 3 milioane de utilizatori şi o cantitate "uimitoare" de conţinut dar şi bătăi de cap cu gestionarea serverului, tentativele de hacking. 

Platforma funcţionează după reguli stricte. De pildă, este interzis să urci fotografii cu picioarele unor tinere sub vârsta de 17 ani, poze fără drept de autor ori fără consimţământul titularului. „Nu veţi găsi nicio nuditate în fotografii sau nicio menţiune despre acte sexuale în secţiunea de comentarii, deoarece acestea sunt strict interzise", spune el.

Atacat de hackeri

De respectarea regulilor, filtrarea fotografiilor şi moderarea comentariilor se ocupă un grup de administratori la care se pot adăuga, însă, şi alţii, dacă dau dovadă de responsabilitate. 

”Un incident specific de troll a avut loc în 2013. Au creat sute de conturi de utilizatori, au bombardat site-ul cu cele mai dezgustătoare fotografii şi comentarii imaginabile, au încercat să facă utilizatori falşi, au încercat să pirateze serverul, etc. La vremea respectivă eram singur, a trebuit să închid în întregime secţiunea de comentarii şi să aprob fiecare înregistrare manual. Ulterior, când s-a creat un grup solid, le-am oferit utilizatorilor de încredere puterea de a modera conţinutul şi de a gestiona utilizatorii cu probleme", spune Ozer. 

Vedete şi fani

Asta nu înseamnă, însă, că nu există probleme. Fiecare secţiune a site-ului trebuie urmărită, să nu existe probleme de copyright, ori să nu fie urcate fotografii cu conţinut explicit. De aceea, Ozer a implementat o aplicaţie care detectează automat conţinutul cu drepturi de autor şi îl elimină tot automat atunci când e raportat. 

(Andrea Bălan, FOTO: Wikifeet)

Imagine indisponibilă

"Site-ul este gratuit oricum, aşa că nu am nimic de câştigat din faptul că am fotografii suplimentare", zice el susţinând că pe site sunt prezente mii de fotografii cu vedete.  Oamenii comentează constant despre părul, machiajul, stilul persoanelor, de ce nu le-ar comenta picioarele?", spune Eli. „Desigur, sunt unele celebrităţi care se simt stânjenite. Am fost contactat în mai multe dăţi de reprezentanţii unor vedete, care cereau să fie elimitate fotogragiile acestora de pe platformă. Am dat curs întotdeauna acestor solicitări, pentru că respect dreptul lor la imagine. Pe de altă parte, însă, veţi vedea o mulţime de postări pe twitter şi Instagram, cu vedete care îşi îmbrăţişează fanii de pe wikifeet şi consideră un compliment faptul că sunt prezenţi aici". 

Nu e XXX

Ozer susţine că site-ul său este considerat în mod greşit drept unul porno în condiţiile în care, de fapt, aici se analizează simetria şi estetica piciorului. Majoritatea utilizatorilor, spune el, sunt de acord cu acest lucru. În fiecare an, evaluările se concretizează în premiile Feet of the Year, (piciorul anului), între câştigători numărându-se anul trecut vedete precum Brenda Song, Erin Moriarty şi Maya Hawke.

Nu e de lepădat nici faptul că, de pe urma site-ului, Elie Ozer câştigă bani. Nu suficienţi, însă, ca să se întreţină, ca atare are şi alte proiecte în derulare.

"wikiFeet a fost întotdeauna mai mult un proiect realizat din pasiune", spune el. Evident, din miile de galerii cu fotografii de pe site-ul său, Ozer are şi el preferata. "Vedeta cu cele mai frumoase picioare? Ema Stone, jos pălăria. Picioarele ei sunt bine proporţionate, sănătoase şi plăcute din punct de vedere estetic", mai spune el. 


Cunoscute în limbaj popular drept "fetişuri", parafiliile sunt impulsuri sexuale regulate şi intense, fantezii şi comportamente sexuale legate de persoane, părţi ale corpului, obiecte, suferinţa sau umiliera altora sau a sinelui şi alte asemenea comportamente sau fantezii care ies din ceea ce este considerat drept "normă". Atracţia sexuală pentru picioare, degetele de la picioare ori talpa piciorului se numeşte podofilia (a nu se confunda cu "pedofilia"). Răzvan T. Coloja, psiholog clinician, psihoterapeut şi consilier psihologic, membru al Colegiului Psihologilor din România
Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite