Cetatea Oradea, monument încărcat de istorie, ridicată în timpul regelui Ladislau al Ungariei

Cetatea a fost reconstruită în formă de pentagon, pentru a-i ține departe pe turci.  De-a lungul secolelor, cetatea a făcut față mai multor atacuri intrate în legendă. Înainte de ridicarea celor cinci bastioane, Cetatea Oradea a fost nimicită de atacuri ale tătarilor și turcilor.

Cetatea Oradea a fost întemeiată pe locul catedralei Sfintei Fecioare Maria, ridicată în timpul  regelui Ladislau al Ungariei (1077 - 1095). Cea mai veche mențiune documentară a unei construcții în interiorul zidurilor este, potrivit istoricului Liviu Borcea, cronica pictată de la Viena, realizată în 1368. Tot Liviu Borcea notează, în „Memoria caselor", că cea mai veche descoperire arheologică din cetate ar fi fost cea din 1755 când, săpând un puț, soldații imperiali ai marchizului Canon de Ville au descoperit mormântul reginei Maria, soția lui Sigismund de Luxemburg, decedată în 1395.

Împotriva atacurilor otomane

Până la jumătatea secolului al XVI-lea vechea cetate, în formă aproape ovală, a fost așezată într-un perimetru mlăștinos, inundabil, fiind asemenea cetăților de baltă comune zonelor de câmpie. Apropierea pericolului otoman și constituirea pașalâcului de la Timișoara, în 1552, a crecut necesitatea construirii unei fortificații care să facă față atacurilor. „Mai marii Principatului Transilvaniei au consultat și au angajat meșteri și arhitecți militari italieni, cei mai pricepuți în asemenea construcții, la vremea respectivă", scrie Liviu Borcea. Forma pentagonală a cetății Oradea este atribuită italianului Domenico da Bologna. În 1598, cetatea a trecut prin botezul focului, făcând față cu succes unui atac otoman. Cu toate acestea, Giorgio Basta, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, a spus despre cetate că trebuie refăcută „pentru că nu are nimic bun în ea decât forma". Istoricii notează că, la 11 - 12 decembrie 1600, Mihai Viteazu a poposit la Cetatea Oradea, în drum spre Viena.

Cetatea orădeană, exclusiv a Transilvaniei

 Edificarea cetății exterioare s-a încheiat la 1618. Castelul interior, care dublează forma pentagonală a cetății a fost ridicat între 1618 și 1650. În noiembrie 1613 Gabriel Bethlen (1613 - 1629) preciza „Nu are niciciun fel de drept la acea cetate a Oradei nici măria sa împăratul -german și nici Ungaria, fiind cetate zidită din banii Ardealului, din dări".

Istoricul Liviu Borcea a scris, în „Memoria caselor", că cele mai importante momente din existența Cetății Oradea sunt asediile, probele de foc la care a fost supusă. Dintre acestea există câteva care au influențat definitoriu evoluția orașului, așa cum îl cunoaștem noi azi.

Prima probă de foc suportată de Cetatea Oradea a fost în 1241, an care a rămas peste veacuri o amintire dramatică în istoria orașului. O forță militară nomadă a măcelărit atunci populația unui dintre cele mai înfloritoare orașe ale Europei Centrale. Tătarii, „oamenii cerului veșnic albastru", au năvălit în 1241, detalii despre evenimentele petrecute atunci fiind relatate de către călugărul italian  Rogero di Puglia, cu al cărui nume a fost botezat unul dintre cartierele Oradei de azi, Rogerius. „Surprins de tătari în 1241 la Oradea, a căzut rob în mâna lor, fiind dus spre sud, reușind să scape în cele din urmă prin mlaștinile de lângă orașul german Pons Thomae (Podul lui Toma, Tămașda de azi)", notează Liviu Borcea, în „Memoria Caselor". Potrivit relatărilor lui Rogerius, tătarii hanului Kadan au atacat prin surprindere iar locuitorii din oraș au fost uciși fără milă. Tătarii au părăsit orașul abia când n-au mai putut suporta aerul infestat din cauza cadavrelor. Măcelul din 1241 este răspunzător și pentru distrugerea celor mai vechi documente ale Oradei.

Al doilea atac devastator asupra Cetății Oradea a avut loc în 1474. Pașa Ali Oglu Malcovici, commandant al cetății sârbe Semendria, își propusese să cucerească zona Crișului Repede. Profitând de absența regelui Matei Corvin, ocupat cu expediții militare în afara țăroo, pașa a atacat Cetatea Oradea într-o zi de februarie, care s-a dovedit tragic pentru locuitorii cetății.

Cinci bastioane, în formă de stea

În „Clădirile monumente istorice ale Oradei", Peter I. Zoltan scrie că la reconstrucția în întregime a cetății s-a gândit în anii 1560 Batory Istvan. Acesta și-a dorit un zid de apărare nou, care să includă și cetatea din Evul Mediu. Astfel, din cetatea renascentistă în formă de stea, cu cinci bastione, între 1569-1570 s-a construit prima data bastionul din partea de sud, care a fost numit dupa fiul împăratului Janos Zsigmond. A urmat în 1572 bastionul Aranyos și, între 1574-1580, bastionul Csonka. Construcția bastionului Veres a fost începută în 1583, dar nu s-a incheiat decât în 1598. Al cincilea bastion, Bethlen, a fost finalizat abia în 1618.

Între 1660 și 1693 Cetatea Oradea a fost stăpânită de otomani

Cetatea Oradea a fost martora unor evenimente marcante pentru Transilvania. În 1556 - 1557, ardelenii au ajuns să lupte aici unii împotriva celorlalți, cetatea fiind un punct militar crucial, prins între imperiul otoman (pașalâcul de la Timișoara) și cel habsburgic, care ajungea până la Carei și Tășnad. Din motive de siguranță, pe baza înăspririi raporturilor austro-turce, s-a ivit din nou problema construirii unei cetăți noi. „În 1598 era aproape gata, reprezentând o splendidă construcție bastionară specifică sistemului italian de apărare", scrie Liviu Borcea, în „Memoria caselor". În acest an cetatea a fost supusă la cinci săptămâni de asediu otoman, care a distrus aproape complet orașul. Pentru orădeni, cetatea devenise ca o piază-rea, prea atrăgătoare pentru marile puteri. Un alt an tragic pentru orădeni a fost 1658, când turcii vroiau să-i mazilească pe domnii Moldovei și Țării Românești (retrași în Bihor). Cel mai dificil an a fost însă 1660, când orădenii, sfidând evidentul eșec al tentativei, s-au opus forțelor copleșitoare ale imperiului otoman. Istoricii povestesc cum, la 13 iulie, ienicerii atacau strigând numele lui Allah iar asediații ripostau cu strigătul „Iisus" și cu ghiulele. Până și  femeile și copiii cetății au luptat atunci, la apărarea cetății. La sfârșitul lui august 1660 cetatea Oradea a căzut însă în mâinile turcilor. Pașa de Oradea și garnizoana au părăsit definitiv Bihorul în 1692, locul oștirilor otomane fiind luat de cele austriece.  Unii istorici spun că Oradea ar fi cunoscut o perioadă de înflorire a meșteșugurilor și a vieții economice, pe durata ocupației otomane.

La concursul „Restaurare"

Cetatea Oradea a ajuns în finala concursului „Restaurare", de la TVR1, învingând Castrul Roman de la Porolissum şi Cetatea de la Aiud. Însă în marea finală, când Gianinda Corondan s-a ocupat de prezentarea și promovarea sa, Cetatea Oradea nu a mai reușit să impresioneze prin valoare și istorie, fiind absentă din topul primelor trei monumente istorice votate.

„Cetatea din Oradea este una dintre cele mai monumentale construcții din Europa Centrală, în stil renascentist"

Doina Lucaci, reprezentant Primăria Oradea