Cetatea dacică de sub drumul de centură al orașului de pe Crișul Repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oradea se poate mândri cu cel mai mare sit arheologic din ţară şi totodată cel mai vechi din Crişana, primele săpături datând din 1871.

Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice, o aşezare dacică datând din perioada secolului I înainte de Hristos, a avut loc săptămâna aceasta la Oradea.  Lucrările de descărcare arheologică făcute de specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor înainte de demararea construcţiei pentru viitoarea şosea care va face legătura între strada Vaporului şi strada Atelierelor, respectiv şoseaua de centură, au scos la iveală urmele unor aşezări în zona Salca.

„Situl constituie cea mai veche vatră a Oradei, pe care s-au aflat aşezări umane succesive, iar cea mai veche datează din epoca cuprului, de la sfârşitul mileniului IV şi începutul mileniului II înainte de Hristos. Aceasta este urmată ca vechime de o aşezare din epoca bronzului, respectiv mileniul III, şi două aşezări din epoca de fier, în care am descoperit urme scitice unice în zonă. Iniţial s-au descoperit aici urmele unei aşezări dacice de la începutul mileniului, cu vase ceramice, după care următoarea comunitate apare în epoca medievală, în secolul XIII”, a spus arheologul.

Vase medievale şi gropi de provizii


Specialiştii au descoperit aici unelte, vase ceramice şi urmele unor gropi de provizii sau cuptoare. Valoarea totală a investiţiei care implică inclusiv construcţia unui pod peste Peţa se ridică la 6,9 milioane lei. Întins pe o suprafaţă de cinci hectare, situl este cel mai mare din ţară şi totodată cel mai vechi din Crişana, primele săpături datând din 1871.

„Lucrările la centură vor demara la începutul lunii octombrie“.
Csilla Petri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea


Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite