Centrul de Excelență NATO, pentru instruirea „spionilor“, inaugurat la Oradea (FOTO)

Centrul de Excelență NATO, pentru instruirea „spionilor“, inaugurat la Oradea (FOTO)

În deschiderea Centrului de Excelenţă Humint, militarii au participat la o paradă

Sute de militari din cadrul ţărilor aliate vor fi instruiţi anual în Bihor. Înfiinţarea centrului la Oradea reprezintă pentru România o oportunitate de afirmare în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. 

Ştiri pe aceeaşi temă

CITEȘTE ȘI

"Spionii" care se pregătesc la Centrul de Excelență NATO din Oradea salvează economia locală

Centrul de Excelență de la Oradea va pregăti specialiștii în informații din țările membre NATO

Președintele Traian Băsescu participă la inaugurarea Centrului de Excelență NATO

"Spionii" care se pregătesc la Centrul de Excelență NATO din Oradea salvează economia locală

Centrul NATO „pentru spioni“ din România a fost inaugurat în această dimineaţa în Oradea. În urmă cu cinci ani, România a văzut o oportunitatea, când Grupul NATO de Coordonare în domeniul Informaţiilor Militare a ajuns la concluzia că, în teatrele de război, alianţa duce lipsă de personal cu experienţă în culegerea de informaţii din surse umane.

Dă CLICK aici pentru o fotogalerie din interiorul Centrului de Excelență NATO

„România a sesizat apariţia acestei oportunităţi şi având la bază experienţa semnificativă acumulată în urma participării cu specialişti Humint în teatrele de operaţii militare din Balcani, Afganistan şi Irak, dar şi recunoaştere de care se bucură unităţile Humint româneşti în cadrul NATO, s-a oferit să creeze acest Centru de Excelenţă pe teritoriul său”, a explicat colonelul Eduard Simion, comandantul Centrului de Excelenţă NATO Humint.

Învăţământ şi cercetare


La cinci ani de la primele demersuri, Centrul de Excelenţă a fost inaugurat astăzi, în prezenţa locţiitorului comandantului Comandamentului Aliat pentru Tranformare de la Norfolk (SUA), amiralul Luciano Zappata. „Inaugurarea acestui centru este o dovadă a ţărilor aliate, a voinţei lor de a-şi aduce contribuţia în cadrul NATO. Este important ca fiecare naţiuni să-şi aducă experienţa acumulată, în cadrul alianţei”, a declarat amiralul Zappata. Comandantul centrului, colonelul Eduard Simion, a precizat că sunt angajaţi 80 de militari, 16 posturi revenind ţărilor sponsori, Grecia, Turcia, Slovenia, Turcia şi Ungaria.

„Aceste ţări îşi vor trimite personalul propriu, care urmează să vină la Oradea cu familiile. Există negocieri cu alte două naţiuni, Statele Unite ale Americii şi Slovacia”, a precizat Eduard Simion. El a adăugat că anual, la Oradea vor fi instruiţi sute de militari din cadrul ţărilor aliate. Centrul va servi ca instituţie de învăţământ şi pentru cercetare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: