Cele mai simple metode de răcorit maşina vara fără să consumăm combustibil. Ponturi de la specialişti

Cele mai simple metode de răcorit maşina vara fără să consumăm combustibil. Ponturi de la specialişti

Cum sa ne racorim masina

Perioada caniculară este un coşmar pentru şoferii nevoiţi să petreacă o mare parte a timpului în trafic. Pentru ca suferinţa să fie cât mai scurtă pe perioada temperaturilor insuportabile, vă propunem câteva metode cu ajutorul cărora maşina se va răcori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există câteva metode prin care şoferii pot supravieţui calvarului creat de căldura dintr-o maşină.

Supraîncălzirea maşinii

Dacă maşina s-a supraîncălzit, se recomandă scoaterea aerului cald din interior. "O modalitate e să se dea drumul la aerul condiţionat pe maximum, fără a se folosi însă recircularea, astfel încât să se redirecţioneze fluxul de aer către aeratoarele de la nivelul picioarelor, asta după ce au fost deschise parţial geamurile. Geamurile se vor închide când s-a răcit", a mai precizat Florin Bar, electrician auto.

Aerul condiţionat

"Indicat şi ideal ar fi ca imediat după ce s-a pornit la drum să se utilizeze funcţia auto, geamurile să fie închise sau cel mult întredeschise. Astfel habitaclul va avea parte de o ventilaţie mai bună şi corpul va fi cu siguranţă mulţumit. Nu trebuie abuzat de folosirea acestei funcţii mai mult de câteva minute, deoarece atmosfera poate fi răcită în exces. La drum lung este indicat să fie folosit cu alternanţă sistemul de aer condiţionat. Variaţia redusă a temperaturii din interior va reuşi ca, atunci când ieşim din maşină, corpul să nu fie atât de expus la temperaturile ridicate. Un alt avantaj este faptul că se economiseşte combustibil, deoarece compresorul climatizării solicită în plus motorul maşinii", ne-a explicat specialistul.

Parcarea

Parcarea este foarte importantă. Este indicat să fie ales un loc de parcare cât mai ferit de soare. Dacă nu este posibil, o altă variantă ar fi găsirea unui loc în care soarele să bată spre partea din spate a maşinii. Astfel, părţile ce scapă de supraîncălzire sunt schimbătorul, volanul şi bordul. O altă variantă ar fi  parasolarele pentru parbriz şi lunetă, iar geamurile din părţile laterale pot fi protejate folosind o folie solară auto.

 

citeste totul despre: