Cel mai vârstnic votant din Bihor a împlinit 108 ani. Pe listele de alegători din judeţ sunt 35 de persoane care au peste 100 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vot

Cel mai vârstnic alegător care a votat în Bihor are 108 ani şi este un bărbat din mediul rural. Potrivit datelor Biroului Electoral Judeţean, în total, pe listele de alegători se găsesc 35 de persoane care au peste 100 ani.

Au votat, în Bihor, şi opt bărbaţi respectiv trei femei cu vârste de peste 103 ani, dar şi şapte persoane  - trei bărbaţi şi patru femei - care au împlinit 102 ani. 

Judecătoarea Diana Birău, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, a dezvăluit că pe listele de alegători se află şi doi bărbaţi şi 14 femei cu vârsta de 101 ani. 

Toate aceste persoane provin din mediul rural. 

Tot dintr-un sat bihorean provine şi bătrânul în vârstă de 85 ani care, duminică, a străbătut 5 kilometri ca să poată vota. 

Nea Vasile, în vârstă de 85 de ani, este din satul bihorean Poietari (comuna Pocola), şi consideră votul o datorie faţă de ţară. Povestea lui a fost descrisă pe Facebook de o membră în secţia de votare din Pocola, Aurelia Dumiter. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite