Ce traseu va urma Drumul Apusenilor, şoseaua spectaculoasă proiectată să străbată culmile înalte din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
drumul apusenilor

Consiliul Judeţean Bihor a finalizat procedura de licitaţie pentru cele două tronsoane de drum care vor străbate Munţii Apuseni, reunite într-un singur proiect denumit generic „Drumul Apusenilor”, câştigătoare a unei finanţări europene de 105,7 milioane de lei plus TVA, adică peste 22 milioane euro.

Drumul Apusenilor este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră montană din Transilvania din ultimii ani urmând să lege trei zone turistice cunoscute din judeţ, Stâna de Vale, Valea Iadului şi Valea Drăganului, până la limita cu judeţul Cluj. 

drumul apusenilor

 Şoseaua va avea o lungime totală de 65 kilometri şi a fost împărţită în două tronsoane, pentru realizarea cărora s-au înscris nu mai puţin de 11 asocieri de firme, motiv pentru care şi procedura de adjudecare a durat mai mult de 8 luni.

Câştigătoarea ambelor licitaţii a fost declarată asocierea formată din Drumuri Orăşeneşti SA., MBS GROUP, Aquacons şi D’agostino Angelo Antonio Construzioni Generali SRL. Pentru primul tronson, de 43,3 km Beiuş -Stâna de Vale - Coada Lacului, durata proiectării este de şase luni, iar a execuţiei de 36 de luni, aşadar acesta ar urma să fie finalizat în 2022. Cel de-al doilea tronson, mai scurt, de 12,9 km, Remeţi - Valea Drăganului, până la limita de judeţ cu Cluj, a fost adjudecat la 21,6 milioane lei, fără TVA şi are prevăzute şase luni pentru proiectare respectiv 24 de luni pentru execuţie, deci ar putea fi gata în 2021.  

Imagine indisponibilă

Finanţarea necesară pentru reabilitarea şi modernizarea celor două tronsoane este asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, ca parte din Traseul Regional Transilvania - Nord.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite