Cad primele capete pentru fraudarea Bac-ului, după eliminarea Alexandrei Burtă, şefa de promoţie de la Ştei: nouă profesori au fost daţi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Burta a castigat prima batalie, si a fost admisa la doua facultati
Alexandra Burta a castigat prima batalie, si a fost admisa la doua facultati

Nouă profesori au fost daţi afară din învăţământ, în urma scandalului ce a izbucnit în timpul examenului de Bacalaureat, la Colegiul Tehnic „Unirea“ din Ştei (judeţul Bihor), acolo unde 108 elevi au fost eliminaţi.

Scandalul din Ştei a început după ce o profesoară din judeţul Timiş a sesizat că la proba de Matematică sunt aproximativ 40 de lucrări identice. Imediat, o comisie de la Minister a ajuns la Oradea pentru a analiza imaginile din timpul probei cu pricina. În urma vizionări a 43 de ore de înregistrări, s-a decis eliminarea a 108 elevi, pe motiv de tentativă de fraudă sau chiar fraudă a examenului.

Cu acordul supraveghetorilor

În timp ce în cazul unor elevi nu a existat niciun dubiu că au copiat, au fost situaţii în care lucrurile nu au fost la fel de clare. Fraudarea sau tentativa de fraudare nu ar fi fost posibilă fără implicarea profesorilor, lucru consemnat şi în raportul comisiei care a analizat imaginile. Elevii copiau cu fiţuici scoase în faţa profesorilor supraveghetori sau de pe ciornele colegilor, fără să fie opriţi sau eliminaţi din examen, aşa cum prevede legea.

„În urma raportului întocmit de Comisia de Cercetare Disciplinară, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor a decis sancţionarea disciplinară a cadrelor didactice numite în Comisia de Bacalaureat, din Centrul de examen Colegiul Tehnic «Unirea Ştei», judeţul Bihor“, a precizat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor.

În total, 37 de cadre didactice au fost cercetate disciplinar. Pe lângă cei 9 daţi afară, restul au fost sancţionaţi cu scăderi salariale între 10 şi 15%, pe perioade de trei sau şase luni, iar un profesor a scăpat doar cu avertisment. Preşedintele comisiei de Bacalaureat, profesorul Dan Ispas, director al Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaş“ Beiuş, a fost sancţionat cu tăierea salariului.

Dreptate în instanţă

În urma eliminării celor 108 elevi, 12 au cerut, în instanţă, anularea procesului verbal de eliminare, până la soluţionarea pe fond a cauzei. Printre aceştia s-a aflat şi Alexandra Burtă, elevă de nota 10 care a terminat liceul ca şefă de promoţie. Magistraţii Tribunalului Bihor au decis anularea actului care a dus la eliminarea elevilor, astfel că, în ultimul moment, aceştia şi-au primit adeverinţele pe baza cărora s-au înscris la facultate. Cum decizia Tribunalului Bihor nu este definitivă, ISJ a contestat-o, astfel că pe 19 august se va judeca la Curtea de Apel Oradea. Tot pe 19 august, la Tribunalul Bihor, un grup de 30 de elevi din cei eliminaţi vor cere anularea procesului verbal.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite