Bunicile Patriciei Aktaa au fost audiate de către procurori, pentru moartea nepoatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Mangra, bunica Patriciei Scorţe, a fost audiată zilele trecute de procurorii bihoreni. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a autosesizat în cazul decesului Patriciei Scorţe.

Moartea fetiţei de numai cinci ani a şocat un oraş întreg. Plimbată de la o instituţie medicală la alta cu diagnosticul toxiinfecţie alimentară, fără a i se întocmi analize, Patricia Scorţe a murit duminică, în Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”.

„Când a ajuns acolo, familiei i s-a spus că pacienta a fost transferată prea târziu. Medicii de la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean au lăsat-o în comă timp de două ore, când Patricia ar fi trebuit transferată imediat la Spitalul Municipal, dacă nu existau posibilităţi să fie tratată corespunzător”, a spus Bogdan Meşter, avocatul familiei Scorţe. La două zile după decesul fetiţei, acesta a depus o plângere penală împotriva medicilor care s-au ocupat de Patricia, micuţa adusă, sâmbăta trecută, în stare gravă la spital.

„Am făcut plângere penală pentru neglijenţă şi ucidere din culpă”, a spus avocatul. Procurorii bihoreni s-au sesizat din oficiu şi au demarat o anchetă. „În cauză s-a dispus audierea câtorva persoane. Printre primele persoane audiate au fost cele două bunici ale copilei”, a precizat Viorel Gavra, prim-procurorul Parchetului Judeţean.   

În aşteptarea rezultatelor

„Trebuie să demonstrăm culpa medicală. Actele şi expertizele medicale din dosar vor vorbi. Eu voi formula câteva obiecţiuni la expertiză. Acum aşteptăm rezultatul autopsiei efectuată la Serviciul de Medicină Legală Bihor”, a spus Bogdan Meşter, avocatul familiei.

Nouă persoane infestate

În acelaşi timp, la Institutul de Medicină Legală Timiş se efectuează alte analize. Potrivit avocatului Bogdan Meşter, au fost prelevate probe din organele interne ale bolnavei, pentru a fi analizate.

Nouă persoane, printre care şi Patricia Scorţe au ajuns, sâmbătă, la Secţia Boli Infecţioase, după ce au consumat prăjitură făcută din ouă de casă. În urma testelor de laborator, medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor au confirmat prezenţa bacteriei Salmonella.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite