Bihorul sub cod roşu: intervenţii la 29 de gospodării şi o casă luată de ape VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O casă din Cociuba Mică a fost luată de ape. FOTO: ISU Bihor
O casă din Cociuba Mică a fost luată de ape. FOTO: ISU Bihor

În nouă localităţi din Bihor a fost nevoie, marţi, de intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evacua apa din gospădăriile oamenilor. O casă din satul Cociuba Mică a fost luată de ape.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de ISU Crişana, pompierii au evacuat apa din 29 de gospodării inundate în localităţile Ştei, Hârseşti, Căbeşti, Josani, Fânaţe şi Cociuba Mică, unde apa a intrat în beciuri, curţi sau locuinţe. De asemenea, în Beiuş şi alte câteva sate, militarii şi echipele ABA Crişuri au realizat diguri, pentru a proteja casele oamenilor de revărsarea apelor.

„În municipiul Beiuş, pompierii militari au realizat diguri de protecţie a locuinţelor pe străzile Biruinţei, Pescarilor, Crişului şi Burgundia Mare, iar în localitatea Uileacu de Beiuş au acţionat pentru consolidarea unui dig de pământ. Acţiuni similare au fost desfăşurate şi în localităţile Cociuba Mică şi Poienii de Jos”, a transmis ISU.

Misiunile au implicat un total de 83 de militari, efectivele din Ştei şi Beiuş fiind chiar suplimentate.

Judeţul Bihor se află în continuare sub incidenţa avertizărilor ce vizează fenomene hidrologice deosebit de periculoase. 

Casă luată de ape 

O casă modulară din satul Cociuba Mică, comuna Pietroasa, a fost luată de apă, marţi seară, relatează Bihoreanul.

Momentul în care Crişul Pietros dislocă imobilul construit din materiale prefabricate a fost surprins într-o înregistrare video chiar de salvatorii ISU Crişana, care anterior au ajutat familia care locuia acolo să se mute. La recomandarea autorităţilor, cei doi părinţi şi patru copii s-au dus din timpul zilei la nişte rude, de teamă că apele râului vor distruge casa, aflată aproape de Criş.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite