Bihor: Incendiu la un depozit de deşeuri, mase plastice şi hârtie, cu degajări mari de fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU Bihor
FOTO ISU Bihor

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un depozit de deşeuri, mase plastice şi hârtie din Nojorid, judeţul Bihor, acolo intervenind mai multe echipaje de pompieri. Primele informaţii arată că nu sunt victime.

Populaţia din zonă a fost avertizată prin Ro-Alert întrucât sunt degajări mari de fum.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), un incendiu a izbucnit, luni seară, la un depozit de deşeuri, mase plastice şi hârtie din Nojorid, judeţul Bihor, cu degajări mari de fum. 

Pentru stingerea incendiului acţionează 6 autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, precum şi o descarcerare cu echipamente specifice.

"Totodată, pentru asigurarea măsurilor de prim-ajutor, la faţa locului se află şi 2 ambulanţe SMURD. Până la acest moment nu sunt victime", arată IGSU.

Populaţia din zonă a fost avertizată prin Sistemul Ro-Alert, întrucât sunt degajări mari de fum în urma incendiului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite