Băiatul care a tăiat trei copii în Suplacu de Barcău, suspectat că are probleme psihice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihiatrii pun gestul băiatului de 14 ani care şi-a înjunghiat colegii de joacă pe seama copierii unor comportamente. Viceprimarul comunei în care s-a petrecut tripla agresiune spune că băiatul suferea și avea un comportament dubios, după ce părinții săi divorțaseră.

Gestul incalificabil al băiatului de 14 ani poate avea cu greu o explicație. Viceprimarul comunei Suplacu de Barcău pune totul pe seama unei probleme psihice,mai ales că băiatul suferea decând părinții lui au divorțat. „Sunt niște copii, se mai băteau, sau aveau neînțelegeri, la fel ca toți cei de vârsta lor. Nu știu însă de ce s-a ajuns aici și de unde a avut băiatul briceagul la el", se întreabă viceprimarul comunei, Bagosi Barna.

Un băiat de 14 ani a înjunghiat trei copii, dintre care cel mai mic avea un an şi patru luni

„Marc B., agresorul, stă doar cu mama lui, după ce părinții lui au divorțat acum ceva vreme. Totuși, trăiau în condiții bune. Cred însă că la mijloc e ceva problemă psihiatrică. Tot timpul părea necăjit. Avea un comportament dubios. De când au divorțat ai lui, el și-a manifestat dorința de a rămâne cu tatăl", susține vicele. În trecutul apropiat, evenimente de un astfel de tragism nu s-au petrecut în comuna bihoreană Suplacu de Barcău. „Întâmplări cu cuțite nu au mai fist. Nici crime. Cel mai recent eveniment targic a fost o sinucidere prin spânzurare a unui sătean de 65 de ani", spune Bagosi Barna.

Citește astăzi, în Adevărul de Transilvania, ce spun specialiștii despre agresorul de 14 ani!

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite