Artiști orădeni colindă astăzi pentru bolnavii de la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Oana Lianu
Oana Lianu

Orădenii au ocazia să-i asculte colindând pe câțiva dintre cei mai reprezentativi artiști ai județului, printre care Oana Lianu, Cornel Borza și Leontin Ciucur. Corul de copii Angelicus va aduce un plus de farmec spectacolului, la care accesul este gratuit.

La iniţiativa preotului Ionuţ Dobocan, la Biserica Greco-Catolică „Sfântul Gheorghe" (din curtea Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea) are loc astăzi, de la orele 16.00, un concert de colinde intitulat „Luminile Crăciunului". Potrivit organizatorilor, concertul este dedicat persoanelor bolnave din spital şi credincioşilor comunităţii.

Consacrați și în curs de afirmare

Artiștii care au ales să-și petreacă duminica oferind un recital pentru cei bolnavi sunt interpreții de muzică populară Cornel Borza, Leontin Ciucur, Oana Lianu și Luminiţa Tomuţa. Nici copiii nu se lasă mai prejos, Carla Marin şi Răzvan Dobai, Trupa „Trio Junior" (Alexandru Cristea, Ana Maria Mihaieş şi Florena Şandro) şi corul elevilor din clasa a doua A de la Liceul de Artă „Angelicus" contribuind, de asemenea, la spectacol. Corul de copii este coordonat de profesoarele Valeria Bunica, Narcisa Midovschi şi Annamaria Bulzan. După concert, în Biserică se va celebra Sfânta Liturghie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite