Armata, mobilizată să ţină sub control o colonie de romi aflată în carantină. Rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colonia de romi din comuna Vadu Crişului este păzită de miercuri şi de militari
Colonia de romi din comuna Vadu Crişului este păzită de miercuri şi de militari

Zece militari cu 2 autoturisme de teren patrulează de miercuri, 6 mai, alături de poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi, în colonia de romi din comuna bihoreană Vadu Crişului, aflată în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus.

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului Bihor, solicitarea pentru intervenţia Armatei fiind făcută chiar de prefectul Dumitru Ţiplea.

Într-o tură de 12 ore, doi militari cu un autoturism sunt pe teren la Vadu Crişului. "Echipajele MApN. execută misiuni de patrulare în zonele greu accesibile de pe raza coloniei din Vadu Crişului", se precizează în anunţul Prefecturii. 

Colonia de romi din comuna bihoreană Vadu Crişului a fost pusă oficial în carantină, joi trecută, după ce testările făcute în comunitate au arătat că există un număr mare de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Testarea comunitară, care a reprezentat o premieră naţională, a fost aplicată în colonia de romi din comuna Vadu Crişului pe 25 aprilie, după ce, cu două zile mai devreme, autorităţile au făcut o încercare care a eşuat, romii refuzând să se lase testaţi.

În urma analizelor, prefectul a apreciat că gradul de infectare în comunitatea de romi este de circa 25%. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite