Antrenorul vâlcean Cristian Achim a scăpat CSM-ul de la retrogradare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Achim
Cristian Achim

Cristian Achim spune că nu-i plac jumătăţile de măsură şi este un om consecvent în tot ceea ce face. Până anul trecut, Cristian a fost antrenorul echipei din Râmnicu Vâlcea, apoi a primit propunerea de a antrena echipa de Divizia A, CSM Oradea, şi a acceptat.

PROFIL
Născut. 5 mai 1970, Râmnicu Vâlcea
Studii. Academia Naţională de Educaţie fizică şi sport din Bucureşti
Familie. Căsătorit, are un băiat de 16 ani

 „Şerban Sere mi-a propus să vin să antrenez echipa de baschet de la CSM. Echipa din Râmnicu Vâlcea s-a desfiinţat, iar eu vroiam să antrenez o echipă de Divizia A şi aşa am ajuns aici”, spune antrenorul. Sub îndrumarea lui Cristian Achim, echipa de baschet CSM Oradea, care anul trecut era pe penultimul loc în clasamentul Diviziei A, a reuşit să ajungă pe locul nouă în doar câteva luni. „Munca de antrenor nu e uşoară. Mă bucur că am ajuns să am rezultate foarte bune de când sunt antrenor la CSM. Mă înţeleg bine cu elevii mei, dar încerc să menţin o relaţie strict profesională cu ei. Sunt foarte diferiţi, dar tocmai acolo e farmecul, să facă o echipă pe teren şi să reuşesc eu, ca antrenor, să-i învăţ şi să-i îndrum cât mai bine”, spune Cristian Achim.  Cristian practică baschetul de la vârsta de şapte ani.

Pasiune din copilărie

„Nu am început să fac baschet pentru că îmi plăcea acest sport în mod deosebit. Am început pentru că a venit un antrenor de baschet la noi la şcoală şi ne-a întrebat dacă vrem să facem baschet. Nu ştiam atunci cu ce se mănâncă baschetul, eu vroiam să fac un sport”, povesteşte antrenorul. Şi se pare că i s-a potrivit de minune pentru că dintr-o pasiune, baschetul a devenit pentru el o preocupare foarte serioasă. „Am puţine pasiuni, dar sunt aceleaşi. Nu am încercat alte sporturi, am ales baschetul şi pe asta m-am ghidat. Am vrut să ajung antrenor şi asta am ajuns. Sunt un tip foarte serios şi îmi place ca ceea ce fac să fac bine şi până la capăt. Nu-mi plac jumătăţile de măsură”, spune antrenorul.

Performanţă în baschet


Cristian a făcut performanţă în baschet încă de când era copil. A jucat în echipa de juniori a Şcolii sportive din Râmnicu Vâlcea, apoi la seniorat a început cu echipe de Divizia B, după care a trecut în Divizia A, unde a jucat la echipa Academiei Militare din Bucureşti şi la Politehnica Iaşi. A fost jucător profesionist de baschet până la 35 de ani. Din 1995 Cristian este şi antrenor. A început ca antrenor de copii la Râmnicu Vâlcea. „Am avut o echipă de copii extraordinară. Am muncit mult cu ei, făceam întotdeauna antrenamente în plus faţă de ceea ce se cerea atunci, iar rezultatele s-au văzut. Am reuşit să fim pe primul loc pe ţară cu copiii pregătiţi de mine. A fost o satisfacţie enormă”, spune antrenorul. O perioadă de timp, Cristian a fost şi antrenor al echipei de copii din Râmnicu Vâlcea şi jucător la echipa din divizia B de la Piteşti, cu care a ajuns în Divizia A.

Întrebări şi răspunsuri

Este grea meseria de antrenor?
Meseria de antrenor este palpitantă, stresantă şi trepidantă. Mă consum foarte mult înainte, în timpul şi după meciuri, dar şi la antrenamente, pentru că vreau să avem rezultate tot mai bune cu fiecare meci.

Cum v-aţi acomodat în Oradea? Vă place aici?
Îmi place foarte mult, m-am acomodat destul de repede, mai ales că am rădăcini în zonă. Îmi plac oamenii, sunt deosebiţi şi foarte serioşi.

Ce-i place
Lui Cristian îi place să asculte muzică în puţinul timp liber pe care îl are. Iubeşte în special muzica jazz. Îi place să citească ori de câte ori are ocazia.

Ce nu-i place
Cristian spune că nu-i place prostia, răutatea, îngustimea şi şovinismul. Nu-i place şi nu i-a plăcut niciodată să meargă în cluburi pentru că, spune el, „acolo nu e lumea mea”.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite