Alte zile de infern pentru Alexandra Burtă, şefa de promoţie eliminată de la Bac. Decizia judecătorilor Curţii de Apel şi gafa făcută de juriştii Inspectoratului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Burta, sefa de promotie eliminata de la Bac
Alexandra Burta, sefa de promotie eliminata de la Bac

Alexandra Burtă, şefa de promoţie eliminată de la Bacalaureat, şi alţi 11 elevi aflaţi în aceeaşi situaţie au avut termen la Curtea de Apel Oradea şi au aşteptat nerăbdători sentinţa magistraţilor, pentru a şti sigur dacă vor începe sau nu facultatea la toamnă. Totuşi, tinerii nu au aflat miercuri răspunsul.

La Curtea de Apel Oradea s-a judecat contestaţia în dosarul celor 12 elevi de la Ştei, eliminaţi de la Bac, printre care se află şi Alexandra Burtă, şefa de promoţie, iar juriştii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) nu au achitat cuantumul taxei de timbru prevăzut de lege, astfel că procesul a fost amânat.

“Curtea de Apel Oradea a amânat soluţionarea recursurilor declarate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunalul Bihor prin care această instanţă a dispus într-un număr de 12 dosare suspendarea efectelor proceselor verbale de sancţionare cu eliminarea din examenul de bacalaureat – sesiunea iunie 2015, a unor elevi care au susţinut examenul în Centrul de examen nr. 309 din unitatea de învăţământ Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei”, a precizat Adi Haş, din cadrul Biroului de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Oradea.

După ce la termenul de Tribunalul Bihor juriştii ISJ Bihor nu au fost prezenţi, la termenul de la Curtea de Apel s-au prezentat fără să achite taxa prevăzută de lege. Astfel, în loc de 100 de lei cât ar fi fost normal, au achitat doar 20 de lei.

“Amânarea cauzelor a fost  dispusă în vederea achitării de către recurent a diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 lei, datorată conform dispoziţiilor art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, potrivit cărora recursul se timbrează cu suma de 100 lei”, a mai precizat Adrian Haş.

Ca urmare a repartizării pe completele de judecată obişnuite, noile termene de judecată au fost stabilite pentru zilele de 7, 9, 18 şi 28 septembrie, respectiv 9 octombrie 2015.

Magistraţii de la Curtea de Apel Oradea trebuie să decidă dacă menţin sau nu sentinţa dată de judecătorii de de la Tribunalul Bihor, care au decis anularea procesului verbal de eliminare din Bac până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Va mai recomandam:

Cad primele capete pentru fraudarea Bac-ului, după eliminarea Alexandrei Burtă, şefa de promoţie de la Ştei: nouă profesori au fost daţi afară

Alexandra, şefa de promoţie din Bihor eliminată de la Bac, dar care a învins sistemul de Educaţie, a fost admisă la două facultăţi: „Au fost 10 zile de infern!”

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite