Agresor sexual periculos, prins după ce a încercat să dezbrace o tânără în plină stradă. Femeia a reuşit să scape cu fuga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: arhiva Adevarul.ro
FOTO: arhiva Adevarul.ro

Un bihorean în vârstă de 48 ani a fost arestat preventiv după ce a atacat o femeie pe o stradă din Oradea, pe care a pipăit-o şi a încercat să o dezbrace, victima reuşind să scape şi să ceară ajutorul unei echipe de jandarmi.

Incidentul s-a produs, vineri, în jurul orei 13.30, pe strada Feldioarei din Oradea. Bărbatul a acostat o tânără în vârstă de 33 ani, pe care a prins-o de fund şi a tras-o de pantaloni, încercând să o dezbrace. Victima a ripostat, însă, şi l-a lovit cu o plasă, începând să strige, motiv pentru care individul a fugit.

În apropierea locului în care s-a produs incidentul, tânăra s-a întâlnit apoi cu un echipaj al Jandarmeriei Bihor care, în baza semnalmentelor pe care le-a oferit victima l-au şi prins pe agresor, în mai puţin de 40 de minute.

„Suspectul, un bărbat din localitatea Cheresig, a fost predat poliţiştilor de la Biroul de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei din Poliţia Oradea, care l-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore”, a declarat, duminică, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.

Sâmbătă, acesta a fost audiat de un procuror de la Parchetul Oradea şi prezentat apoi la Judecătoria Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Agresorul, care se numeşte Adrian Bojani, este recidivist, având numeroase condamnări pentru tâlhărie calificată şi vătămare corporală gravă, fiind eliberat condiţionat în 2016.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite