VIDEO Aflat în competiţie directă cu aeroportul din Debrecen, aeroportul din Oradea ar putea fi subvenţionat cu 500.000 de euro pe an. Cine oferă aceşti bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oradea vrea să intre în acţionariatul Aeroportului, alături de Consiliul Judeţean, şi să contribuie la subvenţionarea activităţii acestuia, cu suma de 500.000 de euro anual, în special pentru atragerea cât mai multor companii low-cost care să opereze zboruri de pe aeroportul bihorean. Anunţul a fost făcut de către primarul Ilie Bolojan.

“Pentru Consiliul Judeţean Bihor, cea mai importantă problemă este operarea Aeroportului Oradea. Cerem actualei conduceri a CJ Bihor să se ocupe prioritar de a face toate demersurile ca de pe Aeroportul Oradea să se poată decola şi ateriza către cât mai multe destinaţii. Grupul de consilieri locali şi judeţeni PNL sunt mandataţi să voteze o propunere a Primăriei Municipiului Oradea, de a susţine Aeroportul, prin intrarea în acţionariatul Aeroportului Oradea şi prin subvenţii de până la 500.000 de euro anual”, Ilie Bolojan. 

Acesta susţine că aeroportul şi pista de decolare-aterizare au fost modernizate, cu fonduri europene, la standarde internaţionale, având în prezent capacitatea de a prelua orice tip de avioane.

Apelul edilului către noua conducere a deliberativului judeţului, susţinută de UDMR-PSD-ALDE, vine în contextul în care Consiliul Judeţean are deja aprobată o schemă de subvenţionare a viitoarelor zboruri de la Oradea, iar participarea Primăriei Oradea ar urma să degreveze financiar Consiliul Judeţean. 

Pentru municipiul Oradea, a subliniat Bolojan, este foarte importantă o bună conectivitate, o legătură cât mai fluentă atât cu Capitala, cât şi cu alte destinaţii europene. 

“Aproximativ 60% din pasageri sunt operaţi de companii low-cost, în România. Dacă nu atragem low-cost pentru municipiul Oradea, va fi o problemă majoră pentru municipiul nostru, va fi încetinită dezvoltarea. Sunt câteva zone la care trebuie să fim conectaţi: Capitala României, dar la preţuri acceptabile, precum şi legături externe către cel puţin trei-patru destinaţii, cum ar fi nordul Italiei, Germania sau sudul Marii Britanii,” a mai spus Bolojan. 

Potrivit statisticilor, traficul pe Aeroportul Oradea ar putea să crească cu o medie de 20% în următorii ani, astfel încât, în 10 ani, să se ridice la 250-300.000 de pasageri anual, interval în care aeroportul ar deveni sustenabil şi nu ar mai avea nevoie de subvenţii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite