A furat aparatură electrică dintr-o locuinţă şi a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr este suspectat că ar fi sustras dintr-o locuinţă aparatură electronică şi alte bunuri. El  a fost reţinut de poliţiştii orădeni şi arestat de magistraţi pentru 29 de zile

Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea l-au reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, pentru o perioadă de 24 de ore, pe K.R., de 23 de ani, din Oradea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Acesta este suspectat de poliţiştii orădeni că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie a.c., împreună cu un tânăr orădean de 15 ani, ar fi pătruns prin efracţie, de două ori, într-un imobil nelocuit din Oradea, la interval de câteva ore, şi ar fi sustras un telefon mobil, două televizoare LCD Samsung, un sistem audio complet, o unitate centrală PC, monitor LCD, tastatură, mouse, o combină audio cu boxe, un cuptor cu microunde, altă aparatură electrică şi diverse bunuri pe care le-au găsit în imobilul respectiv.


Poliţiştii orădeni l-au prezentat pe suspect în fata instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite