FOTO 192 de ani de la naştere lui Avram Iancu.„Crăişorul” munţilor a fost omagiat

FOTO 192 de ani de la naştere lui Avram Iancu.„Crăişorul” munţilor a fost omagiat

192 de ani de la naştere lui Avram Iancu

Avram Iancu a fost omagiat la Oradea, la împlinirea celor 192 de ani de la naştere. Evenimentul a fost marcat la monumentul eroului din Parcul Traian.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Oradea a avut loc un eveniment de comemorare a conducătorilor răscoalei românilor ardeleni, cei care au tras semnalul renaşterii virtuţilor noastre româneşti - martirii Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi a eroului nostru naţional Avram Iancu, la 192 de ani de la naştere.

Programul a debutat cu un Te Deum, la bustul lui Avram Iancu, oficiat de un sobor de preoţi, printre care s-au aflat: părintele vicar Radu Rus, părintele Vasile Sabău de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Oradea, părintele Mircea Ioniţă, capelanul Garnizoanei Oradea şi părintele Dan Lele, preot capelan militar la Penitenciar.

Au urmat scurte alocuţiuni despre rolul pe care l-a avut Avram Iancu în istoria neamului nostru românesc, prilej cu care au luat cuvântul Claudia Timofte, şefa cancelariei prefectului, care a transmis mesajul prefectului Claudiu Pop, precum şi Ioan Pogan, vicepreşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, care a prezentat mesajul preşedintelui Societăţii, Victor Bercea, cu prilejul evenimentului.

Un moment emoţionant în cadrul manifestării a fost înmânarea drapelului Societăţii cultural-patriotice „Avram Iancu” - Oradea de către col. (r.) Grigore Bartoş, preşedintele Societăţii, preotului militar Mircea Ioniţă, drapel care va fi aşezat la loc de cinste în Biserica Militară din Oradea.

Programul a fost frumos completat cu un recital de cântece patriotice susţinut de Corul „Diacon Nicolae Firu”, dirijat de arhid. prof. Ştefan Lakatos, după care au avut loc depuneri de coroane şi jerbe de flori la bustul lui Avram Iancu, operă a sculptorului Cornel Durgheu, care a participat la acest eveniment.

De asemenea, printre cei prezenţi s-au mai aflat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai unor instituţii publice deconcentrate, partide politice, cadre militare active, în rezervă şi retragere, precum şi elevi orădeni. 

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Detaşamentului de onoare, pe muzica militară a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.

 

Avram Iancu, omagiat la Oradea Foto-Claudia Bonchis

Imagini din aceeasi galerie
  • Avram Iancu, omagiat la Oradea Foto-Claudia Bonchis
  • 192 de ani de la naștere lui Avram Iancu Foto-Claudia Bonchis
  • 192 de ani de la naștere lui Avram Iancu Foto-Claudia Bonchis
  • 192 de ani de la naștere lui Avram Iancu
  • 192 de ani de la naștere lui Avram Iancu Foto-Claudia Bonchis
  • Avram Iancu, omagiat la Oradea Foto-Claudia Bonchis
  • 192 de ani de la naștere lui Avram Iancu Foto-Claudia Bonchis
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: