Zeci de oameni blocaţi de peste şase ore în terminalul „Plecări“ din Otopeni: „Se întâmplă ceva cu avioanele Tarom“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei curse ale companiei aviatice Tarom, spre Iaşi şi Cluj-Napoca, n-au decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni în cursul zilei de joi, 30 iunie.

Primul avion amânat urma să decoleze spre Iaşi la ora 17.20, dar până la ora 23.00 zborul nu a fost efectuat. O a doua cursă spre Iaşi, cea de la ora 20.00, a fost, de asemenea, amânată, fără explicaţii detaliate.

Nici avionul Tarom de la ora 21.50, spre Cluj-Napoca, nu a mai plecat din Aeroporul Otopeni. Călătorilor spre Ardeal li s-a spus că zborul se va efectua cu o întârziere de 2 ore şi 30 de minute.

"Se întâmplă ceva cu avioanele Tarom. Ni s-a transmis din partea angajaţilor companiei, destul de vag, că este vorba despre defecţiuni. Oamenii sunt revoltaţi, au fost câteva momente tensionate. Sunt în jur de 60 de călători care trebuie să ajungă la Iaşi şi 30 la Cluj", a explicat unul dintre pasagerii care ne-a transmis în jurul orei 23.00 că aşteaptă de la 17.00 să se îmbarce spre Iaşi, iar perspectivele sunt neclare.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite